Mergi la conţinutul principal

Contrabandişti prinşi cu peste 7.000 de ţigarete

Peste 7.000 de ţigarete de contrabandă au fost confiscate de poliţişti, în urma percheziţiilor efectuate în comunele Tudor Vladimirescu, Movila Miresii, Gropeni şi satul Ţepeş Vodă.
Joi, 11 decembrie, poliţişti de la Secţia 2 de Poliţie Rurală Brăila au efectuat 4 percheziţii domiciliare în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor de contrabandă cu ţigări şi evaziune fiscală. "În urma controalelor efectuate, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării, din cele patru locuinţe percheziţionate, 7.240 de ţigarete, diferite mărci şi provenienţe, în valoare totală de 4.000 de lei, pentru care deţinătorii nu aveau documente legale de provenienţă", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În toate cazurile s-au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, conform prevederilor Legii 86/2006.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro