Mergi la conţinutul principal

Ceasul-turn din Piaţa Traian, simbolul oficial al Brăilei

• Primăria a obţinut de la Oficiul Naţional pentru Mărci şi Invenţii documente care atestă faptul că orologiul este marcă înregistrată a municipalităţii • din acest moment, agenţii economici care vor să folosească imaginea ceasului pe obiecte destinate comercializării trebuie să ceară acceptul Primăriei • vestea bună este că, graţie colaborării cu un producător de vopseluri, orologiul are şansa de a fi vopsit, în curând, în culorile originale • pe lângă vopsire, ceasul-turn mai are, însă, nevoie şi de o recondiţionare a mecanismului interior dar şi de înlocuirea a trei dintre cele patru cadrane exterioare • ar fi necesară, de asemenea, şi o toaletare a copacilor care încadrează orologiul şi care îl fac greu de văzut, pe anumite laturi

 

Ceasul-turn din Piaţa Traian este, de scurt timp, marcă înregistrată a Primăriei Brăila, cu acte în regulă. Demersurile începute în acest sens de primarul Marian Dragomir la scurt timp după ce şi-a preluat mandatul au dat roade zilele trecute, când Oficiul Naţional pentru Mărci şi Invenţii a emis documentele prin care atestă că vestitul orologiu trebuie considerat marcă înregistrată a comunităţii locale. Primarul a prezentat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, respectivele atestate, precizând că, din acest moment, ceasul-turn poate fi considerat oficial simbolul oraşului Brăila. „În momentul în care am venit la Primăria Municipiului Brăila, mi-am asumat faptul că Brăila trebuie să aibă un simbol al ei, recunoscut la nivel naţional. După mai multe consultări, am ajuns la concluzia că ceasul poate fi acest simbol. Am solicitat marcă înregistrată la Oficiul Naţional pentru Mărci şi Invenţii. După foarte multe demersuri, zilele trecute am primit aceste atestate. Ceasul şi schiţa ceasului reprezintă marcă înregistrată a Municipiului Brăila, într-o perioadă în care avem discuţii despre simboluri, mărci, concursuri plătite uneori pe bani grei. Putem să ne aducem aminte de cei 900.000 euro plătiţi pentru frunza Elenei Udrea. Putem să ne aducem aminte de concursul organizat în Bucureşti pentru simbolul oraşului, care s-a dovedit a fi plagiat după cel al unui alt oraş din Asia. La Brăila, simbolul nu a costat aproape nimic. Doar taxa de înregistrare a mărcii către acel Oficiu Naţional. Nu ştiu exact, dar cred că vreo 600 lei”, a precizat Dragomir.

Primarul a spus că înregistrarea oficială ca marcă înregistrată nu înseamnă că brăilenii sau turiştii care ne vizitează oraşul nu vor putea să se mai fotografieze lângă ceasul-turn. Însă, dacă unii agenţi economici intenţionează să imprime imaginea ceasului pe anumite obiecte pe care să le comercializeze ulterior, trebuie să ceară mai întâi acceptul Primăriei Brăila. Atunci când se vor realiza obiecte din care unii vor avea câştig financiar, vor trebui să obţină acordul Municipiului Brăila. În rest, pentru tot ceea ce înseamnă promovare gratuită, nu este nevoie de niciun acord”, a subliniat edilul-şef.

O veste bună dată de acesta, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, este că, în curând, ceasul-turn va fi vopsit în culorile originale, graţie unei colaborări existente între Primăria Brăila şi firma Policolor, care va pune la dispoziţie vopselurile necesare. „Vreau să îi mulţumesc domnului consilier municipal Cătălin Hagiu (PNL n.n.) pentru că împreună cu dânsul am pus bazele unei colaborări cu Policolor şi Zaga Brand, cu care vom organiza în perioada următoare mai multe activităţi pe teritoriul municipiului Brăila. Pe data de 14 iunie, vom fi prezenţi la Bucureşti, la o acţiune comună privind, să spunem aşa, realizarea unui protocol care prevede că Policolor va dona Primăriei Municipiului Brăila vopseluri pentru reabilitarea unor zone din municipiu, cum ar fi vapoarele de la intrarea în oraş, o clădire din centrul istoric - clădirea SUPAGL-ului care a fost renovată recent prin fonduri proprii -, dar şi vopsirea, respectând culorile omologate, a ceasului din centru. Şi astfel vom putea să ne promovăm acest simbol la nivel naţional, la fel cum cei de la Policolor au susţinut la un moment dat redarea identităţii unor comune din zona Bucovinei şi a altor simboluri naţionale”, a declarat Marian Dragomir, adăugând că, de acum înainte, ceasul-turn va fi imprimat pe toate pliantele de promovare editate de Primăria Brăila. Totodată, va fi folosită în continuare acea mascotă ce întruchipează ceasul, care a fost realizată anul trecut, cu ocazia Zilei Oraşului, şi a fost foarte apreciată de brăileni.

 

Un simbol lăsat în paragină

Ceasul-turn din Piaţa Traian a împlinit suta de ani în 2009. El a fost realizat în 1909, în urma unei donaţii de 8.000 lei aur a filantropului brăilean Petru P. Naum. În 2011, Primăria a vopsit orologiul, folosind o vopsea specială, epoxidică, pentru ca acesta să fie protejat de rugină pe o perioadă cât mai îndelungată. Conducerea Primăriei declara atunci că urmează ca acest obiectiv să intre într-o reparaţie capitală. Au trecut şase ani şi abia acum, graţie colaborării cu firma Policolor, au fost repuse pe tapet promisiunile legate de vopsirea orologiului, care este din nou afectat de rugină.

Singura intervenţie făcută la ceas a avut loc în toamna anului 2014. Mai exact, după cutremurul din data de 22 noiembrie 2014, cadranul dinspre Str. Împăratul Traian s-a spart în două, iar Primăria a luat măsuri pentru înlocuirea acestuia. Cadranul în cauză a fost schimbat, folosindu-se înscrisuri conforme cu cele originale, din 1909. Autorităţile locale promiteau, în decembrie 2014, că în primăvara anului următor vor fi înlocuite cadranele şi de pe celelalte laturi ale orologiului, deoarece acestea s-au decolorat de-a lungul timpului şi făceau notă discordantă cu cel nou. Funcţionarii Primăriei mai promiteau că, tot în primăvara lui 2015, vor fi făcute şi reglaje la mecanismul orologiului, pentru ca acesta să fie mai exact în măsurarea timpului. Din păcate, în anul următor nu s-a mai făcut absolut nimic. Nici cele trei cadrane nu au fost schimbate şi nici nu s-au făcut intervenţii la mecanism, ale cărui roţi dinţate au nevoie urgentă de o recondiţionare. Plus de asta, nu s-a făcut nici măcar o toaletare a copacilor care încadrează ceasul şi care fac ca acesta să fie aproape invizibil, pe latura dinspre teatrul “Maria Filotti”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro