Cei doi elevi, cât şi directorul de la Institutul Saint Pierre, au declarat exact acelaşi lucru: România este prezentată în presa franceză ca o ţară săracă, iar cultura noastră nu este deloc promovată în rândul elevilor francezi, cu toate că Franţa a fost îmbogăţită cultural de români ca Brâncuşi, Eugen Ionesco sau Cioran. Cu toate astea, imaginea negativă a României pe care cu siguranţă ne-o facem singuri, îi face pe cei de acolo să uite de tot ce înseamnă cultură. Nu putem să blamăm francezii că au o astfel de imagine despre ţara noastră şi nici măcar presa de acolo pentru că ne creează o astfel de imagine. Doar asta le oferim: crime, nerespectarea drepturilor omului, păstrarea nostalgiilor comuniste. În parte, e adevărat, însă dacă am şti să promovăm bogăţia culturală a ţării, pe care au observat-o francezii veniţi în vizită, poate că am fi în stare să ne ridicăm în ochii celorlalţi şi chiar în ochii noştri. Nimeni nu zice că în Franţa sau în orice ţară nu sunt probleme, doar că ei ştiu să promoveze ceea ce au frumos, în timp ce îmi pare că românii încearcă cu tot dinadinsul să distrugă chiar şi partea pozitivă, sufocând-o cu mizeria politicii autohtone.
Despre învăţământ am impresia că declaraţiile vizitatorilor vorbesc de la sine, aproape că nu mai e nimic de adăugat. Profesorii sunt interesaţi de ceea ce cred elevii. "Un sistem este eficient dacă elevii sunt mulţumiţi" a declarat Dominique Rimbot, directorul de la institutul francez. O viziune diametral opusă faţă de cea a profesorilor români, dacă ţinem cont de faptul că nouă, elevilor români, nu ne cere nimeni părerea, importantă fiind doar imaginea exterioară, nu dacă noi avem vreo problemă sau nu. În Franţa există comunicare, o relaţie strânsă între elevi şi profesori, datoria profesorilor este să înveţe despre viaţă, nu numai ceea ce pretinde programa. Este clar că în România rar se întâmplă asta. De obicei suntem ignoraţi, tot ce are importanţă este să bagi materia pe gât şi să o rumegi pe acasă. Tocmai de aceea am impresia că nu prea se pune accent pe munca psihologilor, a consilierilor şcolari.
Un alt lucru notabil este că elevii francezii nu sunt "vânători de diplome". De ce se duc la concursuri, de ce fac activităţi extraşcolare? Pentru că îi ajută, pentru că în felul ăsta elevii petrec mai mult timp cu profesorii. "Când sunt cu ei, nu mai sunt director", a declarat profesorul francez. Mare lucru, aş adăuga eu. De ce mergem noi la concursuri, de ce ne implicăm în activităţi extraşcolare? Pentru că face bine la dosar, pentru sfânta diplomă. Ce contează cât de buni suntem dacă stăm cu o sută de diplome în sertar?
E de apreciat părerea bună pe care francezii şi-au făcut-o în România, însă cât de mult contează ea dacă în presa franceză suntem spălaţi în lături? Tot ce sper este ca noi să fim convinşi că e important să învăţăm de la ei, să renuţăm la mentalităţile nostalgice, "de modă veche" şi să învăţăm că atât la nivel şcolar cât şi la nivelul societăţii, în ansamblu, e nevoie de ceva, de ceva important care ne scapă.
Ce au francezii şi noi nu avem
Iar al doilea se referă la nivelul şi forma învăţământului, la relaţiile dintre profesori şi elevi, la ceea ce ne deosebeşte pe noi de modelul francez.
