Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Camera Taximetristilor Braila doreste injumatatirea numarului de autorizatii de taxi

Conducerea locala a Camerei Judetene a Taximetristilor este de parere ca numarul de autorizatii de taxi emise de catre municipalitate, precum si numarul de masini care efectueaza transport in regim taxi este mult prea mare. Mai mult, in opinia CJT Braila, numarul de autorizatii optim ar fi de 300, ceea ce inseamna ca jumatate dintre taximetristii din oras ar trebui sa se reorienteze pe piata muncii. Presedintele CJT Braila, Niculae Cimbrola, a dat ca exemplu cazul Bucurestiului unde, incepind cu 2008, numarul de autorizatii ar urma sa fie redus cu 1.000, de la 9.500 la 8.500, asa cum a concluzionat un raport efectuat de catre o firma de consultanta in urma unei analize a situatiei transportului in regim taxi din capitala.
"Un asemenea studiu ar trebui sa fie efectuat si la Braila, studiu care sa tina cont de mai multe aspecte, printre care locurile de asteptare pentru taxiuri sau numarul de calatori care apeleaza la serviciile de transport in regim de taxi si multe altele. (...) In acelasi timp speram ca finantistii din Romania impreuna cu specialistii in economie sa gaseasca solutii pentru a elimina discriminarile fiscale la care sint supuse societatile comerciale fata de alte entitati autorizate, discriminari care obliga, pe de o parte, societatile din anumite domenii sa functioneze sub costul real al activitatii fara sa mai poata avea o perspectiva a unei dezvoltari durabile si, pe de alta parte, sa permita desfasurarea de activitati fara nici o contributie la bugetul general consolidat (inclusiv taxa pe valoare adaugata) altor entitati autorizate", a declarat presedintele CJT Braila, Niculae Cimbrola. Ca termen de comparatie, sursa citata a precizat ca, pentru Braila, indicele reprezentind numarul de autorizatii taxi raportat la mia de locuitori depaseste cu mult cel inregistrat in orase mult mai mari si mai dezvoltate economic cum ar fi Paris, Bruxelles si Londra. El a explicat ca, de fapt, acum este un haos pe piata locala a taximetriei si ca acesta este si rezultatul modului in care clasa politica a reglementat aceasta activitate de transport care a creat aceste dezechilibre. "Consider ca ar trebui ca institutiile cu atributii de control pe piata taxi ar trebui sa-si faca treaba astfel incit reducerea numarului de autorizatii sa se faca prin anularea acestora pe baza abaterilor savirsite de titular", a mai punctat sursa citata. Mai mult, Cimbrola subliniaza ca, in aproape toata legislatia europeana care reglementeaza activitatea de transport, fapta omului politic, care prin decizii politice creeaza dezechilibre intr-o activitate, este incriminata ca infractiune grava si se sanctioneaza ca atare.
Potrivit presedintelui CT Braila, la acest moment in municipiu au fost emise circa 650 de autorizatii, iar aproximativ 600 de taxiuri functioneaza deja in baza acestor acte. De mentionat este ca specialistii in concurenta sustin ca implicarea directa a unei entitati institutionale in stabilirea numarului de taximetre care au voie sa circule intr-o localitate este o practica anticoncurentiala care conduce la o limitare artificiala a pietei in acest sector.




Categorie articol: 

Comentarii