Mergi la conţinutul principal

Burse în sprijinul elevilor

în ţară sau în străinătate

Cât de mult sunt ajutaţi elevii români în ceea ce priveşte domeniul educaţional? Beneficiază de oportunităţi ori programe speciale astfel încât să se bucure de o dezvoltare pe măsura lor? Acestea au fost principalele întrebări la care am vrut să răspundem atunci când am început documentarea acestui articol.

Bani de liceu de la guvern

Guvernul vine în ajutorul elevilor care nu au suficiente posibilităţi financiare cu programul "Bani de liceu". Elevii care învaţă la zi şi provin dintr-o familie al cărei venit pe membru este lunar de maxim 150 de lei pot beneficia de o bursă de 180 de lei. La începutul fiecărui an mii de elevi aplică pentru această bursă. Printre criteriile de eligibilitate se numără şi media generală, alegerea beneficiarilor făcându-se în ordine descrescătoare, în funcţie de medie. Anul acesta, 1.583 de elevi brăileni au fost acceptaţi în cadrul acestui program naţional de protecţie socială.

"Este un lucru de admirat faptul că cineva cu putere financiară vrea să investească în viitorul tinerilor din şcoala românească"

Fundaţia "Dinu Patriciu" reprezintă unul dintre ajutoarele principale ale elevilor români. Prin programul "Inventează-ţi viitorul", fundaţia oferă 5.000 de burse în valoare de 200 lei pe lună fiecare pentru elevii de liceu şi 500 de burse în valoare de 300 lei pe lună pentru studenţi. Elevii care vor să investească în propriul viitor, dar condiţia financiară nu le permite, pot aplica pentru o astfel de bursă. Astfel, tinerii înscrişi într-o unitate de învăţămînt la zi şi având o medie generală mai mare de 9, iar la purtare nota 10, pot spera la un astfel de ajutor. De asemenea, una dintre condiţiile impuse este ca venitul lunar al fiecărui membru din famile să fie mai mic de 400 lei.

"Din punctul meu de vedere, această sumă de 200 de lei este relativ insuficientă pentru satisfacerea tuturor nevoilor şcolare şi personale, însă este un lucru de admirat faptul că cineva cu putere financiară vrea să investească în viitorul tinerilor din şcoala românească", ne-a declarat Georgeta Grama, o elevă din Brăila care beneficiază de bursă anul acesta.

Pe lângă suma lunară oferită, fundaţia "Dinu Patricu" a implicat elevii români şi în alte activităţi. După cum povesteşte Iuliana Tănase, înscrisă în programul "Inventează-ţi viitorul", s-a organizat şi o tabără de vară pentru olimpicii membri ai fundaţiei. "Pe lângă suma de bani lunară ce este de real folos, bursierii fundaţiei cu rezultate la concursurile şi olimpiadele şcolare iau parte la o tabără de vară, unde sunt organizate şi training-uri pe diverse teme", ne-a mărturisit aceasta.

Experienţa, uneori mai importantă decât banii

Sprijinul financiar nu este singura modalitate prin care tinerii sunt încurajaţi să creadă în visele lor. Experienţa este un punct foarte important în dezvoltarea unui elev, astfel că diferite organizaţii fac legătura între tinerii români şi diferite instituţii de învăţământ din străinătate. Astfel, tinerii au oportunitatea să înveţe într-un liceu din afară, la nişte costuri reduse şi în condiţii de care nu ar fi dispus în cazul în care ar fi încercat să plece pe cont propriu.

Astfel, United World Colleges împreună cu Institutul Italian de Cultură din Bucureşti oferă burse de studiu în străinătate pentru 2 ani, corespunzând claselor a XI-a şi a XII-a, finalizate cu bacalaureat la colegii din Italia, SUA, Marea Britanie şi Costa Rica. Acestea pot fi obţinute de elevi ai claselor a X-a, care au absolvit clasa a IX-a şi primul semestru al clasei a X-a cu media generală peste 8,00. De asemenea, bursele acoperă costurile cursurilor, ale mesei, cazării şi asigurării medicale în diferite proporţii, în funcţie de destinaţia aleasă. Spre exemplu, pentru bursa în Marea Britanie elevii nu beneficiază de finanţare, aceasta ajungând la 44.000 lire pentru 2 ani de studiu. În schimb, bursa în Costa Rica asigură 70% din costul total de 11.000 euro, restul de 30% rămânând în sarcina candidatului.

Studii în SUA, Franţa, Japonia, Danemarca, Italia, Elveţia, Norvegia...

Programul iniţiat de International Education Center (Centrul de Educaţie Internaţională) oferă elevilor oportunitatea de a studia în Europa, Statele Unite sau Japonia timp de un an şcolar, un semestru sau un trimestru. Doritorii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, media generală peste 7.50 în ultimii 3 ani de studiu, precum şi cunoştinţe de limbă engleză. Taxa de înscriere în program şi de susţinere a testului de limbi străine este de 200 de euro şi este inclusă în costul total al programului. De exemplu, un an de studiu în Statele Unite ale Americii costă 4.750 euro, cost ce acoperă şcolarizarea, cazarea, asigurarea medicală, transferul de la aeroport la oraşul în care urmează să aibă loc studiul, taxa de interviu şi de testare şi supravegherea unui coordonator local pe întreaga perioadă a anului şcolar. Cazarea este asigurată la familii voluntare, atent alese pentru astfel de programe. Franţa, o altă destinaţie preferată de elevi, asigură studiul timp de un an, în aceleaşi condiţii ca şi cele prezentate mai sus, costul fiind de 6.425 euro. Mai multe informaţii se găsesc pe site-ul oficial al organizaţiei, www.highschools.ro.
"M-am întors cu bine în ţară după o experienţă de neuitat, care m-a maturizat şi din care am învăţat o mulţime de lucruri noi. Mi-am făcut prieteni foarte buni din toată lumea. Recomand cu căldură programul oricărui adolescent care vrea să cunoască un alt mod de viaţă, să-şi îmbunătăţească engleza şi, de ce nu, să înveţe o altă limbă străină (am studiat spaniola şi mi-au dat chiar o medalie pentru că eram cel mai bun la limba spaniolă pe nivelul meu de studiu). E o modalitate prin care le poţi demonstra străinilor că România nu este numai o ţară de hoţi, cerşetori şi criminali, ci un loc unde există şi oameni prietenoşi, cu care poţi purta discuţii interesante", spune, pe site-ul oficial al organizaţiei, Sergiu Troacă, fost elev brăilean ce a învăţat un an în SUA.

De asemenea, bursele pentru studenţi sunt oferite atât pentru efectuarea masteratului sau a doctoratului în străinătate, cât şi a studiilor postuniversitare. În ceea ce priveşte domeniile pentru care sunt acordate aceste burse, formarea de specialişti în politică, drept sau management este aşezată în prim-plan. De asemenea, de bursele de studiu beneficiază şi studenţii artelor plastice, pentru o perioadă de maxim 2 ani. Pentru mai multe detalii, site-ul www.roburse.ro stă la dispoziţia tuturor care doresc să afle informaţii despre busele de studiu în străinătate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro