Mergi la conţinutul principal

Braicar a preluat linia 34. Urmează în două săptămâni şi linia 35

Operatorul public de transport în comun de persoane - "Braicar" SA a preluat de câteva zile şi execută curse regulate pe traseul 34, după ce "Mantrans" notificase în urmă 3 luni municipalitatea cu privire la decizia sa de a renunţa la acest traseu. Cum obligaţiile contractuale au silit operatorul de transport în regim maxi-taxi să asigure continuitatea pentru 90 de zile de la data notificării, firma respectivă a continuat cursele pe traseul 34, iar pe 1 iulie a predat cheile celor de la "Braicar". Aşa cum a stabilit Consiliul Local Municipal în vechiul mandat, operatorul public va continua cursele cu forţe proprii pe acest traseu, până la organizarea unei licitaţii pentru concesionare către un alt operator, aşa cum s-a întâmplat şi cu traseul 13.
Potrivit conducerii "Braicar", compania asigură zilnic pe linia 34 cursele cu 4 autobuze, la intervale de 13 minute, pe un traseu uşor modificat, motivat de faptul că pe unele porţiuni şi străzi nu încap maşinile companiei. Astfel, noul itinerar este următorul: capăt de linie Brăila Mall, Calea Călăraşilor, strada Chişinău - Şcoala nr. 1, Şoseaua Buzăului, Şcoala nr. 2, Spitalul Judeţean, Bariera Călăraşilor - Concordia - strada Griviţa, Piaţa Halelor, Liceul Anghel Saligny, Gara CFR. La întoarcere, pe acelaşi traseu, la intersecţia cu strada Griviţa, autobuzele 34 vor vira la stânga spre Calea Galaţi, Blocul Turn, bulevardul Cuza, Colegiul Naţional N. Bălcescu, magazin Winmarkt, strada Şcolilor, Calea Călăraşilor, Telefoane, Piaţa Concordia, Barieră, şoseaua Buzăului, strada Chişinău, Brăila Mall.

"Braicar" mai cumpără autobuze

Interesant de punctat este faptul că la jumătatea lunii, urmează ca "Braicar" să preia şi linia 35, care face legătura între cartierele Chercea, Radu Negru şi Viziru. Asta deoarece operatorul "Minibus 2002" a abandonat traseul motivând că nu poate îndeplini condiţia privind vechimea parcului auto. Compania a notificat în cursul lunii aprilie Serviciul de Transport al Primăriei Brăila care a transmis mai departe informaţia către municipalitate.
Cum parcul auto al "Braicar" este limitat, autoritatea locală are în plan să cumpere mai multe autobuze pentru a face faţă obligaţiilor generate de preluarea liniilor 13, 34 şi pe viitor 35, în paralel cu asigurarea frecvenţei în staţii pentru traseele prinicipale de autobuz pe care le are în administrare (2, 3, 4, 5 şi 10), precum şi pentru linia de tramvai 23 (Bariera Călăraşilor - Dedeman) unde circulaţia mijloacelor electrice este suspendată de luni bune din cauza lucrărilor la bulevardul Dorobanţilor, fiind înlocuită de autobuze. "Urmează o nouă achiziţie de autobuze de mică şi medie capacitate în funcţie de cum se hotărăsc cei de la Braicar, astfel încât compania să asigure serviciul de transport călători în oraş aşa cum trebuie", ne-a declarat viceprimarul Doiniţa Ciocan.
Reamintim că o regulă asumată de către operatorii maxi-taxi prin contractul cu Primăria Brăila, privind concesiunea traseelor secundare, spune că nu pot fi folosite în circulaţie maşini mai vechi de 10 ani, context în care microbuzele cu an de fabricaţie dinainte de 2006 ar trebui retrase din trasee. Administratorii celor 4 firme de maxi-taxi au cerut municipalităţii o păsuire până la proxima licitaţie de trasee, care ar urma să aibă loc în 2018, astfel încât să mai poată circula cu maşinile mai vechi de 10 ani. Administraţia locală, prin compartimentul juridic, a spus însă că nu se poate aşa ceva. Până acum, "Mantrans" şi "Minibus 2002" au renunţat la traseele 13, 34 şi 35. Rămâne de văzut cum vor proceda şi cei de la "TCF Imex" care operează pe liniile 16 şi 17 întrucât şi acest operator are probleme cu respectarea regulii vechimii parcului auto, compania având doar 3 microbuze cu an de fabricaţie 2007 şi 2008, restul parcului auto - 20 de maşini, fiind mai vechi de 10 ani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro