Mergi la conţinutul principal

Blitz de Valentine's

Anul acesta, Bella Italia a organizat pe 10 şi 11 februarie două seri tematice pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, respectiv elevi de la şcolile nr. 23, nr.11, nr. 24, nr. 29, nr. 26, de la Liceul Pedagogic şi de la Şcoala Waldorf. Pentru câteva ore, copiii s-au reunit ca să sărbătorească prietenia. "Ne-am întâlnit în numele prieteniei. Suntem prea mici pentru alt gen de sentimente", pecizează Rodica Bocăniciu, organizator de evenimente. Miercuri şi joi, începând cu ora 18.30, pizzeria Bella Italia a răsunat de veselia celor mici. Aceştia au dansat, au cântat, au participat la concursuri de prezentare artistică ori de dans. Mai mult, momentul serii a fost concursul de gânduri despre prietenie. Iată câştigătorii: în prima seară, marele premiu a fost câştigat de Coman Monica, clasa a VI-a la şcoala nr. 23 "Prietenia est un vis minunat, prietenii adevăraţi îţi sunt mereu alături. Împreună cu ei îţi petreci cele mai frumoase momente din viaţă. Prietenia nu are vârstă, ea nu are o definiţie sau o zi în care se sărbătoreşte", premiul I fiind câştigat de Andreea, clasa a VIII-a ce spune "Zâmbeşte! E al doilea cel mai frumos lucru pe care îl poţi face cu buzele". Joi seară, câştigătorii au fost : locul I Stoica Alexandra, clasa a VII-a, Şcoala "I.L.Caragiale" ce spune că "Prietenia mi se pare cel mai frumos lucru de pe Pământ. Într un prieten poţi avea mare incredere, el îţi este aproape şi la bine şi la greu. De câte ori îi cer un sfat prietenei mele cele mai bune, nu mă refuză niciodată! Prietenia mi se pare ca o rază de soare care îmi intră pe fereastră în fiecare dimineaţă!". Andreea Eleny a câştigat locul al II-lea cu "Semnul prieteniei este înţelepciunea. Un simplu "te iubesc" sau vrei să fii prietena mea poate aprinde diferite lumini şi o flacară roşie care trezeşte sentimentele adormite!" . Câştigătorii au fost recompensaţi cu torturi, ciocolată...în forma de inimă, diplome şi mascote.

De asemenea, miercuri, alături de micii petrecăreţi au fost şi membrii grupului de dans modern Wisk şi Alexandru Muşat, membru al trupei Addiction. Invitaţii din a doua seară au fost cei de la formaţia "Generaţia" instruiţi de Dumitru Popescu.

Din 1 martie, elevii vor putea merge în fiecare vineri la "Discoteca elevilor". De menţionat este faptul că o parte din banii plătiţi la intrare vor merge la sfârşitul fiecărei luni la un copil talentat, dar cu o situaţie financiară mai slabă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro