Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Amenzi de 44.000 de lei pentru abateri de la Codul Rutier

Weekendul trecut, poliţiştii brăileni au aplicat aproape 150 de sancţiuni contravenţionale pentru abateri de la Codul Rutier, aducând alte zeci de mii de lei la bugetul statului. Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al IPJ Brăila, în zilele de 8 şi 9 august 2014, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat concomitent pe arterele din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere şi pentru prevenirea accidentelor rutiere grave. Astfel, în cele două zile de razii, poliţiştii brăileni au constatat nu mai puţin de 148 de contravenţii rutiere, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 43.940 lei, şi au ridicat în vederea suspendării opt permise de conducere. Acţiunile de acest gen continuă.

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii