Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Alexandru Dănăilă a demisionat din CJ Brăila

• fostul preşedinte al PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a luat decizia de a-şi da demisia din Consiliul Judeţean • acesta a precizat că îşi doreşte să facă loc tinerilor care au nevoie să câştige experienţă politică pentru luptele ce vor urma • mai mult, liberalul a anunţat că a dorit să îşi respecte această promisiune, făcută în campania electorală

 

Fostul preşedinte al liberalilor brăileni, Alexandru Dănăilă, a decis să se retragă şi din cadrul Consiliului Judeţean. Acesta a precizat, în cadrul unui comunicat de presă, faptul că a dorit să îşi menţină promisiunea făcută încă din campania electorală de la Alegerile Locale, când a anunţat că se află pe liste doar pentru a-şi susţine colegii. Totodată, Dănăilă a adăugat că îşi doreşte să ofere o şansă colegilor mai tineri de a câştiga experienţă politică.

„Am renunţat, astăzi (n.r. - ieri), la mandatul de consilier judeţean. Demisia mea este onorarea unei promisiuni pe care am făcut-o în campania electorală, când am anunţat că nu intenţionez să păstrez funcţia de consilier judeţean şi că am candidat pentru a fi alături de colegi în confruntarea electorală. Unul dintre proiectele mele politice din ultimii ani a fost promovarea tinerilor în politică. Brăila este cel mai îmbătrânit judeţ din România şi, dacă ne dorim să schimbăm acest lucru, dacă ne dorim să înţelegem mentalitatea noilor generaţii, trebuie să le oferim şansa să-şi facă auzită vocea în toate forurile civile, administrative şi politice. Fie că vorbim despre funcţiile de conducere din partide, fie că vorbim despre mandatele de consilieri locali şi judeţeni, consider că este nevoie ca vocea tinerilor brăileni să se facă auzită. Dreapta brăileană are nevoie ca o nouă generaţie de oameni politici să câştige experienţă şi să se pregătească pentru confruntările politice ce vor veni”, a afirmat Dănăilă.

Mergând pe aceeaşi linie, fostul lider al PNL a recunoscut că organizaţia trece în prezent printr-o perioadă dificilă şi şi-a exprimat speranţa că actuala conducere interimară va găsi înţelepciunea de a ţine lucrurile sub control, măcar până la Alegerile Parlamentare.

“Am însă convingerea că, după alegerile din 6 decembrie, organizaţia îşi va găsi echilibrul. Actuala conducere interimară a filialei are datoria să ducă în siguranţă corabia până în primul port, adică până la data de 6 decembrie. Brăila are nevoie, mai mult ca oricând, de un partid de opoziţie puternic, capabil să semnaleze şi să sancţioneze derapajele PSD, partidul care deţine majoritatea absolută atât în Consiliul Local Municipal, cât şi în Consiliul Judeţean. Din poziţia de fost preşedinte al PNL Brăila, fac un apel către actuala conducere să îşi folosească înţelepciunea pentru a recâştiga unitatea partidului”, a mai adăugat liberalul.

Tot ieri, în cadrul unei conferinţe de presă în care a discutat despre recentele plecări ale unor membri din partid pentru a-l susţine pe candidatul independent Adrian Tabarac, preşedintele interimar al PNL Brăila, Cătălin Boboc, a afirmat că exact asta încearcă să facă în prezent, să găsească înţelepciune şi să nu îşi ocupe agenda cu o serie de oameni, care nu ştiu altceva decât să atace partidul din care au plecat.

Următorul pe lista PNL la CJ Brăila este Alexandru Bucălău, dar având în vedere candidatura acestuia pentru un fotoliu de senator, cel mai probabil locul lăsat liber de Dănăilă va fi ocupat de cel de pe poziţia 13: Titi-Stănel Brăileanu (economist).




Categorie articol: 

Comentarii