Mergi la conţinutul principal

Alertă europeană: invazie de produse periculoase

• jucării cu plumb și cadmiu, plastic interzis în UE, gel de păr contrafăcut, trotinete și becuri cu halogen vândute online cu certificate contrafăcute - sunt doar câteva din produsele contrafăcute și periculoase aflate pe piață • șapte alerte au fost transmise deja de InfoCons

 

InfoCons a transmis nu mai puțin de șapte alerte europene legate de identificarea pe piață a unor produse contrafăcute și periculoase, inclusiv jucării pentru copii.

Primul produs prezentat ca fiind un adevărat pericol pentru sănătate este un medalion realizat, în cea mai mare parte, din cadmiu. Conținutul de cadmiu al produsului este mult prea mare (90% din greutate). Cadmiul este dăunător pentru sănătate deoarece se acumulează în organism, dăunează rinichilor și oaselor și poate fi cancerigen. Produsul nu respectă Regulamentul REACH”, precizează reprezentanții InfoCons.

Cel de-al doilea produs periculos identificat pe piață este un gel de păr care conține, potrivit listei de ingrediente, metilizotiazolinonă (MI) și metilcloroizotiazolinonă (MCI). „Contactul cutanat cu produsele care conțin MCI/MI poate provoca dermatită alergică de contact la persoanele sensibilizate. Conform Regulamentului privind produsele cosmetice, MCI/MI sunt interzise în produsele cosmetice”, precizează sursa citată.

Trotineta de jucărie aparent inofensivă, cu trei roți, una în față, două în spate, oferită în cutie de carton, este un alt produs contrafăcut și periculos. Roata din față este prea mică, spun specialiștii, și se poate bloca cu ușurință în momentul în care intră într-o adâncitură din pământ. „Acest lucru poate face ca copilul să cadă și să sufere răni. Totodată, capetele ghidonului sunt prea mici. Dacă un copil cade peste ele, acest lucru poate provoca răni din cauza puncției în abdomen. În plus, produsul conține avertismente și informații insuficiente pentru utilizatori și nu respectă cerințele Directivei privind siguranța jucăriilor și standardului european relevant EN 71-1”, precizează InfoCons.

Pantalonii gri, cu imagini cu personaje de desene animate, destinați copiilor de 3-8 ani, este următorul produs contrafăcut prezentat ca fiind unul periculos. Șnururile din zona taliei sunt prea lungi și pot rămâne prinse în timpul diferitelor activități ale copilului. Produsul nu respectă standardul european relevant EN 14682.

O păpușă ambalată împreună cu un „Little Pony”este, de asemenea, considerată un produs contrafăcut și periculos. Materialul plastic al păpușii conține dietilhexilftalat (DEHP - valoare măsurată până la 26,1% din greutate). „Această substanță poate dăuna sănătății copiilor, provocând posibile daune sistemului reproducător (!). Conform Regulamentului REACH, ftalatul DEHP este interzis în toate jucăriile și articolele de îngrijire a copiilor din UE”.

Următoarele produse contrafăcute sunt tot jucării (personaje Frozen). La acestea, compartimentul bateriei și bateriile buton din jucărie sunt ușor accesibile; un copil mic poate pune bateriile în gură, ceea ce poate provoca sufocare sau deteriorarea tractului gastrointestinal, dacă sunt înghițite. De asemenea, lipiturile din jucărie conțin prea mult plumb și cadmiu (valori măsurate până la: 51% și respectiv 0,15% din greutate). Plumbul și cadmiul prezintă un risc și pentru mediu, în concluzie, produsul nu respectă cerințele Directivei privind siguranța jucăriilor, standardului european relevant EN 62115 și Directivei Comisiei privind restricționarea utilizării anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice (Directiva RoHS 2).

Pachetul de 2 becuri cu halogen H4, produs care se vinde online, în special prin Amazon, este cel de-al șaptelea de pe „lista neagră” a InfoCons. „Deoarece certificatul de aprobare este contrafăcut, conformitatea produsului nu a putut fi aprobată de către autoritatea competentă. În consecință, lumina emisă ar putea fi prea puternică și poate orbi ochii celorlalți șoferi sau prea slabă, iar șoferul poate să nu vadă bine drumul, crescând, astfel, riscul unui accident. Certificatul furnizat de importator (al produsului descris) era contrafăcut și menționa în mod fals un producător din Taiwan”, precizează sursa citată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro