Mergi la conţinutul principal

1,35 milioane de euro pentru Complexul de Porci al familiei Caruz

"Complexul de Porci Brăila" SA, firmă aflată în faliment, aparţinând familiei omului de afaceri Gheroghe Caruz, este oferită din nou la vânzare, acum, la început de an, într-o nouă tentativă de valorificare ca întreg a obiectivului economic. Potrivit anunţului lansat de "ZRP Insolvency" SPRL - în calitate de lichidator judiciar, preţul de vânzare este de aproape 1,35 milioane euro, fără TVA, adică mai puţin de jumătate comparativ cu valoarea solicitată, de exemplu, la licitaţia din august 2014 - circa 4,7 milioane euro, fără TVA. Totuşi, preţul de pornire a rămas neschimbat comparativ cu tentativele nereuşite de valorificare pe parcursul anului trecut, cu excepţia primei licitaţii, din ianuarie 2015, când s-a cerut puţin peste 2 milioane de euro, fără TVA. Următorul pas a fost o reducere la 1,35 milioane euro, preţ menţinut, iată, şi la licitaţia din ianuarie 2016. 

Mai precis, vineri, 15 ianuarie, "ZRP Insolvency" SPRL organizează o licitaţie publică cu strigare pentru valorificarea grupului de imobile ce compun fosta fermă zootehnică situată pe şoseaua Baldovineşti, în localitatea Vădeni, adică terenuri de 769.982 mp şi clădirile aferente (printre altele sediu birouri, laboratoare, ateliere, cantină, grajduri), aflate în patrimoniul falimentarei "Complexul de Porci Brăila" SA. Aşa cum am spus, preţul de pornire de 1.349.319,6 euro, plus TVA.
Persoanele interesate să participe la licitaţie trebuie mai întâi să achiziţioneze caietul de sarcini de la sediul lichidatorului judiciar "ZRP Insolvency" SPRL din Bucureşti, unde va avea loc, de altfel, şi licitaţia. În cazul în care niciunul dintre participanţii la licitaţie nu oferă preţul de pornire sau în situaţia în care nu se prezintă niciun ofertant, se va relua procedura vineri, 22 ianuarie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro