Mergi la conţinutul principal
Brăila, sufocată de gunoaie

“La ora actuală, colectarea selectivă lasă de dorit!”

• este de părere directorul SUPAGL din cadrul Primăriei Brăila, Dumitru Munteanu • “este nevoie de implicarea tuturor cetăţenilor, dar şi a operatorilor de salubritate”, ne-a precizat sursa citată • de la 1 ianuarie, plata pentru tona de deşeuri colectate s-a mărit de la 30 la 80 lei  • brăilenii continuă să arunce deşeurile la întâmplare, iar modulele pentru colectarea selectivă sunt pline de murdării

 

Cele peste 300 de puncte gospodăreşti instalate de municipalitate în vecinătatea blocurilor şi prevăzute cu module pentru colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile din plastic, carton, sticlă şi metal abia dacă fac faţă cantităţilor uriaşe de gunoi pe care locatarii le aruncă, de multe ori, în mod iresponsabil, fără să ţină cont că astfel de atitudine ne afectează, indirect, pe toţi. Mai mult, modulele pentru colectarea selectivă a deşeurilor sunt de cele mai multe ori pline de gunoi, astfel că zona se transformă repede în focar de infecţie, la discreţia animalelor fără stăpân şi a cerşetorilor, iar mirosul devine imposibil de suportat. De Sfintele Sărbători şi de Anul Nou, când cantitatea de deşeuri aruncată de concitatidinii noştri a fost mai mare, situaţia a devenit cu adevărat critică. 

Că este aşa o dovedesc nenumăratele apeluri sosite pe adresa redacţiei, ultimele sesizări vizând cartierele Vidin şi Obor, mai precis zona situată în apropierea străzii 1 Decembrie 1918, vizavi de Brico. Nici directorul Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) din cadrul Primăriei Municipiului Brăila, Dumitru Munteanu, nu este mulţumit de situaţie, anunţând, totodată, luarea unor măsuri imediate.

“Colectarea selectivă este o problemă pe care am observat-o şi noi. De aceea, urmează să discutăm cu administratorii asociaţiilor de proprietari şi cu cetăţenii, ca să fie informaţi în legătură cu acest aspect. Vom împărţi flyere şi vom iniţia o campanie mai agresivă, inclusiv în presa locală. Într-adevăr, sunt şi situaţii în care ar mai trebui intodus un modul pentru colectarea deşeurilor. Ce-i drept, modul de colectare este unul nou. Cu toate acestea, brăilenii trebuie să înţeleagă faptul că, dacă nu se face colectare selectivă aşa cum este normal şi la un volum pe care îl prevede legea, primăria va plăti la Fondul de mediu sume foarte mari care, în ultimă instanţă, trebuie recuperate de la populaţie”, ne-a precizat directorul SUPAGL.

Sursa citată ne-a mai spus că există şi situaţii mai puţin plăcute în care unii locatari vin cu pungi mari de gunoi pe care le îndeasă în modul, astfel că acestea se umplu mult mai repede decât ar trebui.

“Până acum, adunam circa 60.000 de tone deşeuri pe an. Din această cantitate, dacă recuperăm 20.000 de tone, spre exemplu, atunci, în loc de 80 de lei, vom plăti doar 53 de lei tona de deşeuri. La ora actuală, însă, colectarea selectivă lasă de dorit. Este nevoie de implicarea tuturor cetăţenilor, dar şi a operatorilor de salubitate”, a mai spus directorul SUPAGL, Dumitru Munteanu.      

Până în luna decembrie 2019, în zonele cu blocuri din municipiul Brăila au fost, deja, montate nu mai puţin de 310 puncte gospodăreşti prevăzute cu module pentru colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile din plastic, sticlă, carton şi metal. Trei module sunt inscripţionate clar cu “deşeuri menajere” şi au culoarea maro, iar următoarele două module sunt inscripţionate cu “deşeuri reciclabile” şi au culoarea verde. Potrivit municipalităţii, anul acesta, numărul punctelor gospodăreşti prevăzute de astfel de module va creşte semnificativ, iar ridicarea deşeurilor se va face, în continuare, în fiecare zi. În cartierele de case ale oraşului, operatorii de salubritate au distribuit gratuit, fiecărei gospodării, saci menajeri pentru colectarea selectivă, culoarea acestora fiind verde sau galben, în funcţie de zonă. În cazul caselor, colectarea se face săptămânal.

Practic, prin măsurile luate, municipalitatea s-a conformat legislaţiei în vigoare. Prin cei trei operatori de salubritate - ECO, BraiCata şi RER - se asigură preluarea tonelor de deşeuri colectate selectiv de la modulele din zona blocurilor, de la brăilenii care locuiesc la case şi de la agenţii economici din Brăila. După cum ne-a precizat directorul SUPAGL, în cazul operatorilor de salubritate, pot fi luate şi măsuri coercitive, adică se pot aplica amenzi usturătoare, dacă angajaţii lor nu colectează selectiv gunoiul, atunci când vin să încarce deşeurile în maşinile de gunoi.     

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro