După o discuţie de trei ore pe messenger, Ioana Şerban mi-a descris detaliat studenţia în Germania, cu părţile ei bune şi cu cele rele. Viaţa ei ca studentă este una care se caracterizează prin diversitate şi, cu siguranţă, ştie să profite de timpul pe care îl are. A mers în Insula Helgoland, unde a studiat alge şi animale marine la microscop şi a vizitat Munţii Harz. Nopţile şi le "pierde" vizionând filmele marelui regizor suedez Ingmar Bergman. A participat la concursuri de fotografie, artă şi colaj, a realizat un scurtmetraj în care a fost scenarist şi regizor, are timp şi de petreceri şi îi place să lucreze cu substanţele în laboratorul de chimie.
"Oamenii de aici nu sunt robotizaţi. Asta e mai mult o legendă urbană"
- Cum te-ai simţit prima dată când ai ajuns acolo?
- Mi-a plăcut din prima clipă! M-am dus pe campus green (pajiştea din campusul nostru) şi m-am întins acolo, iar după aceea am început să fac tumbe.
- Ăsta da mod de a-ţi arăta prima impresie. Ce studiezi la Bremen?
- E amuzant că în două semestre aici am studiat două lucruri total diferite. Iniţial, venisem pentru Integrated Cultural Studies, pe partea de uman, şi în semestrul ăsta m-am schimbat pe Earth and Space Studies, în Şcoala de Ştiinte.
- De ce această schimbare?
- La început, am crezut că-mi va plăcea partea de uman şi recunosc că încă îmi mai place, dar nu ca să o studiez la facultate. În principal, pentru că nu mi se părea bine structurată şi pentru că nu era exact ce vroiam eu. Vrând să încerc ceva nou, am decis să mă schimb pe ştiinţe, care implică astrofizică şi geologie, dar nu sfătuiesc pe nimeni să facă asta.
- Să-nţeleg că ţi se pare mult mai greu decât ai crezut?
- Nu mi se pare neapărat greu. Evident, nu este nici uşor şi nici nu trebuie să fie, pentru că ideea este să te pregătească la un nivel cât mai înalt. Doar că nu este ceea ce vreau să fac, aşadar nu mă interesează prea mult. Când spuneam că nu sfătuiesc pe nimeni să facă asta, vroiam să zic că, deşi îmi plac schimbările, şi le consider foarte bune, să-ţi schimbi mereu domeniul de studiu nu este cea mai bună idee.
- Viitorii studenţi ar trebui să ia aminte. Cum e viaţa de student? Te duci la petreceri? Cum îţi "pierzi" timpul liber?
- Deşi se spune că se munceşte foarte mult la Bremen şi că e dificil, nu e ca şi când oamenii de aici sunt robotizaţi. Asta e mai mult, aşa, o legendă urbană. Noi chiar ne distrăm, şi nu mă refer numai la petreceri. De exemplu, semestrul ăsta am participat la concursuri de fotografie, scurtmetraj, colaj, artă, toate organizate în campus şi am văzut cum e să faci un photo shooting sau cum să faci un film (chiar dacă nu profesionist), să-l editezi, să nu-ţi iasă nimic, să mai încerci o dată şi, într-un final, să luăm locul II. Deci, e distractiv.
- Felicitări pentru film. Marea ta pasiune mai rămâne încă pictura?
- Da, normal! Am făcut postere şi desene pentru a decora mini-teatrul din campus, dar de desenat oricum desenez în fiecare zi. Nu am nevoie de un scop anume pentru a face asta.
"Nu-mi place umorul occidentalilor. E plictisitor"
- Crezi că experienţa în Germania te-a schimbat mai mult decât o ipotetică studenţie în ţară?
- Asta nu pot să spun, pentru că nu am rămas în ţară. Deci, n-am de unde să ştiu cum ar fi fost atunci.
- Regreţi vreodată că nu ai făcut-o?
- Nu, n-am de ce. Nu pot spune că aici totul este nemaipomenit, ştii tu, "visul Europei de Vest!", pentru că nu este deloc aşa. Dar totuşi, de ce aş regreta că n-am rămas?!
- Te aşteptai la altceva?
- Nu neapărat, doar că ştiu ce percepţie există în România legată de universităţile din Europa de Vest şi de Occident în general. E mai mult "basm" în acest mod de a privi lucrurile. În fond, nu e nimic deosebit.
- În ce constă acest basm?
- În sindromul "la vie en rose". Şi nu, nu este roz deloc. Sau România nu este mai "ne-roz" decât restul. Şi nu mă refer doar la universităţi, ci şi la mentalitate.
- În ce sens te nemulţumeşte mentalitatea occidentalilor?
- Cred că românii sunt mult mai realişti, din multe puncte de vedere. În plus, nu-mi place umorul lor. E plictisitor. Dar nu vreau să se înţeleagă că nu-mi place nimic. Eu doar văd situaţia per ansamblu şi nu sunt adepta ideii de "în Europa de Vest e super tare". Asta este pentru căpşunarii din Spania.
- Vorbeşte-mi despre ce-ţi place.
- Îmi plac campusul, atmosfera din campus şi îmi place Germania. Am vizitat diverse locuri, de exemplu Munţii Harz şi Insula Helgoland, în Marea Nordului. În insulă a fost foarte tare, pentru că am adunat alge şi animale marine, pe care, după aceea, le-am studiat la microscop. Asta a fost chiar o experienţă nouă şi interesantă.
- O voce antinaţionalistă ar putea să-ţi spună că, în România, sigur n-ai fi avut parte de aşa ceva.
- Da! Asta clar! (râde).
"Laboratorul de chimie mi se pare foarte cool"
- Ce părere ţi-ai făcut despre profesori? Despre ceilalţi studenţi?
- Profii, având fiecare research-ul lui, nu sunt interesaţi de majoritatea clasei (există şi câteva excepţii, evident), dar dacă remarcă vreun student, îl includ imediat în programul lor de cercetare. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi studenţi, ei se împart în două categorii: românii şi restul. Nu, glumesc, dar chiar sunt foooooaaaarte mulţi români aici. Încă nu-i ştiu chiar pe toţi, chiar dacă la Bremen sunt puţini studenţi, fiind o universitate mică. Sunt tot felul de grupuri: grupul "cool", de nemţi şi americani, de care eu nu sunt încă sigură dacă studiază ceva sau doar îşi pierd timpul pe la petreceri, grupul de nepalezi, care stau mereu între ei, grupul de balcanici, care fac aproape acelaşi lucru, doar că sunt foarte stridenţi şi zgomotoşi, oamenii - fantomă, pe care nu-i vede nimeni, pentru că au un număr inimaginabil de cursuri, oamenii cu care mă uit la filme până la 4 dimineaţa, etc.
- La ce filme vă uitaţi?
- În capul listei sunt filmele lui Bergman, normal. Şi zic "normal", pentru că este un regizor genial, cred că cel mai bun regizor din toate timpurile. Mi-au plăcut foarte mult "Persona" şi "A şaptea pecete". Dar nu ne uităm doar la filmele lui, pentru că, în ceea ce priveşte regia, îmi place să văd filme cât mai diversificate. Printre filmele mele preferate se mai numără "Dogville" şi "Antichrist" al lui Lars von Trier.
- Ţi-ai făcut mulţi prieteni?
- Am multe cunoştinţe, diverse grupuri cu care stau. Prieteni sunt prea puţini, numărul e irelevant, doar nu fac colecţie. Dar, logic, nu stau singură.
- Nici nu mi-am imaginat asta. Descrie-mi cea mai frumoasă experienţă pe care ai avut-o până acum.
- Atunci când am făcut scurtmetrajul. Întâi, am fost dimineaţă în pădure, deoarece jumătate din "acţiune" se desfăşura acolo. Apoi, noaptea am stat în subsol, într-unul din cămine şi am făcut o grămadă de duble, pentru că ba nu ne ieşeau cum trebuie, ba se auzea ceva aiurea, ba ieşea din cadru personajul şi...tot aşa. Filmuleţul descrie ideea de paranoia, nu are acţiune propriu-zisă: urmăreşte un individ (e un singur actor în film, un coleg de-al nostru) care e speriat de propria-i imaginaţie. Am fost patru oameni care am lucrat la el. Eu m-am ocupat de idee, scenariu şi regie. A fost bestial. În seara aceea am experimentat cum să filmezi din diverse unghiuri, cu diverse lumini, fără o recuzită prea bine pusă la punct, cu multă improvizaţie. La un moment dat, mutam camera cu skateboard-ul. A fost distractiv. Şi vreau să mai descriu o experienţă. Laboratorul de chimie mi se pare foarte cool pentru că nu mai făcusem niciodată aşa ceva. A fost atât de tare, pentru că nu înţelegeam mare lucru, dar îmi place să lucrez cu substanţele. În plus, încercam de fiecare dată să fiu cât mai rapidă (bineînţeles, asta şi din cauza notei).
