Mergi la conţinutul principal

Şedinţă ordinară la Consiliul Judeţean, pe 27 noiembrie

Aleşii judeţeni au convocat mult aşteptata şedinţă ordinară la Consiliul Judeţean Brăila. Întâlnirea va avea loc joi, 27 noiembrie,
la ora 11.00, în sala 404 a Palatului Administrativ, unde se vor supune la vot peste 20 de proiecte de hotărâre. După cum anunţă preşedintele interimar al CJ Brăila, Ovidiu Nechita (PNL), întâlnirea va fi una cel puţin interesantă, mai ales că printre proiectele aduse "last minute" de PSD fac parte şi demiterea acestuia de la conducerea administraţiei judeţene, dar şi nişte propuneri de promovări în funcţie. "Toate proiectele sunt la fel de importante. Sunt unele care au fost cerute în mod expres de către domnii consilieri de la PSD care au fost aduse în ultima oră, înainte de a convoca şedinţa. Sunt şi nişte propuneri cu promovări, dar acolo sunt nişte probleme şi o să vedem. Că în loc de promovări probabil o să fie nişte destituiri. De asemenea, domnii de la PSD vor demiterea mea, dar o să vedem ce este de făcut", a declarat Nechita pentru "Obiectiv".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro