- Pentru început am să-ţi adresez clasica întrebare: "Cum ai descoperit dansul?"
- Sincer să fiu... nu eu am fost cel care a descoperit dansul, ci el pe mine. În urmă cu 4 ani, mama a auzit o reclamă la radio, a unui club de dans şi a decis să mă înscrie şi pe mine, deoarece petreceam foarte mult timp în faţa calculatorului, iar asta o nemulţumea nespus.
- Interesant! Şi care a fost reacţia ta? În general, tinerii din ziua de azi, nu prea ar renunţa la calculator în favoarea altei activităţi. Plus de asta, băieţii fug de dans, li se pare... o "chestie de fete"!
- Evident că la început nu m-am îndurat să las calculatorul, jocurile erau mult mai interesante decât orice altă activitate. Plus de asta, după cum ai spus şi tu, în concepţia mea dansul chiar era "o chestie de fete". Nu ştiu de ce, dar aveam senzaţia că e acelaşi lucru cu baletul. Însă, după câteva antrenamente, am realizat că acesta este o formă distractivă de mişcare, pe care o poate practica oricine, iar, mai mult decât atât, băieţii sunt "flori rare" în acest sport.
- Înţeleg... Şi acum, cam cât timp petreci cu antrenamentele, în sala de dans?
- Depinde de zi. Uneori petrec 2 ore, alteori 4 ore. În general, dintr-o săptămână, 4 zile sunt obligatoriu în sala de antrenament.
- Din câte ştiu, tu eşti la un profil real. Se împacă bine matematica cu dansul? Ai suficient timp pentru amândouă sau uneori eşti nevoit să renunţi la una dintre ele în defavoarea celeilalte?
- Interesantă întrebare. Deşi 90% din timpul meu liber este destinat pentru a împăca şi şcoala, şi dansul, sunt momente în care una dintre cele două are de suferit, iar când spun asta nu mă refer neapărat că numai dansul este în situaţia aceasta, pentru că au fost momente în care am sacrificat şi şcoala.
"Alchimia în dans este ceva esenţial în relaţia dintre cei doi parteneri"
- Atunci când au avut de suferit notele, ai fost demoralizat atât de tare încât să începi să te gândeşti că ar fi mai bine să renunţi la dans?
- Da, au fost momente în care am luat în serios faptul că e mai bine să renunţ la această pasiune, însă datorită faptului că dansul nu mai era doar un hobby, ci devenise deja o necesitate, un mod de a mă exprima, mi-am dat seama că nu aş fi rezistat prea mult fără acea doză de stres şi epuizare fizică, dar mai ales de distracţie maximă, lucruri pe care le găseam doar în antrenamentele aproape zilnice.
- Bănuiesc că acele momente de "slăbiciune" le-ai avut la început, când dansul abia începuse să devină "o parte din tine". Cine ţi-a fost alături în acea perioadă?
- Părinţii au fost cei care m-au susţinut, cei care au spus că e bine să continui şi cu dansul, argumentându-mi că o să mă obişnuiesc pe parcurs, însă nu mi-au impus niciodată să le respect sfatul. Exceptându-i pe ei, au fost şi mulţi alţi stimuli, fiecare având rolul său în decizia finală. Un lucru foarte important, de exemplu, a fost, după cum am spus şi anterior, distracţia. Fiecare antrenament de dans reprezenta o evadare din plictiseala cotidiană. Apoi, când am mai avansat au venit competiţiile şi implicit şansa de a dansa şi de a evolua alături de o parteneră stabilă. De asemenea, aprecierea din partea celor care cunoşteau roadele muncii mele în "ale dansului", m-au făcut să-mi dau seama că, dacă voi continua să muncesc, voi ajunge la un nivel foarte bun. Cel mai puternic stimulent este însă nevoia psihologică de destindere, pe care am observat că o pot satisface numai prin dans.
- Mi-ai spus la un moment dat că, printre lucrurile care te-au motivat să continui, s-a numărat şi o persoană, şi anume partenera ta de dans. Cum este ea? Aveţi acea... alchimie, de care o pereche are nevoie pentru "a străluci"?
- Alchimia în dans este, într-adevăr, ceva esenţial în relaţia dintre cei doi parteneri şi, din fericire, şi în relaţia dintre mine şi partenera mea. Noi suntem într-adevăr o pereche, pentru că dincolo de antrenamente şi competiţii, suntem prieteni. Mulţi dansatori spun că nu e nevoie de acest lucru, că nu e necesar să fii prieten cu partenerul sau partenera ta, dar eu nu sunt deloc de acord cu aceasta, pentru că atât timp cât nu-ţi simpatizezi partenerul, dansul va fi afectat. Faptul că am o partenera stabilă m-a ajutat foarte mult să evoluez în ierarhia dansului sportiv, ceea ce m-a atras şi mai mult către această pasiune. Cât despre ea ca persoană am doar cuvinte de laudă.
- Dacă ar fi să îţi schimbi partenera, crezi că ai putea evolua alături de ea fără probleme?
- Desigur că evoluţia este posibilă şi alături de alţi oameni. Mai greu, pentru că trebuie să te obişnuieşti cu stilul celuilalt, dar este posibilă. Însă, atunci când renunţi la a mai dansa cu cea alături de care ai evoluat o bună perioadă de timp, rupi şi "alchimia", iar asta te afectează emoţional.
"Trebuie să dansezi în primul rând cu sufletul, apoi cu picioarele şi mintea"
- Este nevoie de pasiune în dans? Sau e necesar doar să ai ureche muzicală, să îţi poţi număra timpii şi eventual să ai puţin talent actoricesc?
- Prefăcătoria în sentimente e, de fapt, prefăcătoria în coregrafie. Dacă vrei cu adevărat să simţi că dansezi şi să-i uimeşti pe ceilalţi cu atitudinea şi carisma ta trebuie să dansezi în primul rând cu sufletul, apoi cu picioarele şi cu mintea. Iar la dansuri "violente" ca passo doble, care transpus în stadiile unei relaţii reprezintă ceartă, sentimentele sunt mai puternic evidenţiate, deci e nevoie de trăiri intense ca să poţi impresiona publicul.
- După cum ai spus şi tu şi după cum răspunsurile tale o reflectă, dansul e pentru tine mai mult decât un hobby. Crezi că vei fi nevoit vreodată să renunţi la această pasiune? Şi dacă da, ce s-ar întâmpla?
- Probabil că voi fi nevoit să renunţ în momentul în care voi fi mult prea aglomerat cu facultatea sau cu viitoarea mea profesie. Dar încerc mereu să nu mă gândesc prea mult la asta, pentru că ştiu că voi fi afectat emoţional când voi fi nevoit să renunţ, deoarece dansul m-a făcut să trăiesc momente unice, pe care nu le-aş fi putut trăi în mod normal... sau dacă aş fi avut alt hobby.
- Te-ai gândit vreodată să îţi faci o carieră din dans? Să îţi deschizi o şcoală, de exemplu?
- Sună atractiv şi probabil că voi deschide în viitor o şcoală de dans, asta desigur dacă voi dispune de resursele necesare. În orice caz, le voi povesti copiilor despre această pasiune, dar decizia va fi a lor, dacă să meargă sau nu pe drumul dansului.
- Ai vreun dansator preferat? Un idol, un "cineva" care să te inspire şi pe care să vrei să-l egalezi sau, de ce nu, să-l întreci?
- Am o groază de dansatori preferaţi. Probabil te întrebi de ce. Ei bine, eu am avut câte ceva de învăţat din stilul fiecăruia, pentru că fiecare era admirat pentru anumite lucruri.
- Şi totuşi nu există nimeni? Nu există "un apogeu"?
- Nu. Poate părea ciudat, dar şi campionii internaţionali sunt campioni pentru că au avut probabil o zi bună, atunci când au luat locul I la un concurs internaţional, dar asta nu înseamnă că ei vor fi mereu primii.
Trei cupe şi şapte medalii
- Atunci, te felicit pentru gândirea ta, pentru faptul că ai luat ce-i mai bun de la fiecare, ţi-ai creat propriul stil şi ai devenit propriul adversar. Spune-mi acum de premiile obţinute pe parcursul celor 3 ani.
- Cele mai importante premii au fost cele 3 cupe pe care le am : locul I - Cupa Oriflame Bucureşti, locul II - Cupa Beija Flor Galaţi şi locul III - Cupa Style Dance Brăila. De asemenea, medaliile obţinute pentru că am ajuns în finală, în total sunt 7: 3 din ele pentru cupele pe care le-am enumerat mai sus, iar celelalte 4 pentru diverse locuri în finală: locul IV - 2 medalii; locul V - o medalie şi locul VI - o medalie.
- Ce planuri de viitor ai? Includ ele şi dansul?
- Sincer, nu m-am gândit încă serios la planurile mele pentru viitor, dar cu siguranţă vor include şi dansul. Îmi doresc mult să continui cu acesta, indiferent de cât de ocupat voi fi, pentru că vreau într-adevăr să evoluez.
- Un sfat pentru cei care vor să danseze?
- Da! Pentru toţi doritorii, vă sfătuiesc cu dragă inimă să vă apucaţi de dans. Iar dacă vă hotărâţi să începeţi cursurile, prima dată întrebaţi-vă dacă veţi putea să puneţi suflet în ceea ce faceţi. E un sport elegant, iar competiţia stimulează ambiţia, care, în limite normale, duce la evoluţie.
