Prăduitorii şi-au abordat victima înaintea unui concert de muzică cultă. Au intrat în vorbă cu ea, i-au câştigat încrederea, conversând minute bune, pe teme adaptate contextului, iar când au observat un moment de neatenţie şi-au pasat unul altuia borseta şi au încercat să se facă nevăzuţi. Cazul se ştie, a fost mediatizat. Victima, un arhitect brăilean de origine, dar stabilit de mult timp la Bucureşti, a alertat un poliţist local, iar agentul a solicitat sprijinul colegilor de la Dispeceratul Sistemului de Monitorizare Video, reuşindu-se vizualizarea traseului urmat de cei doi indivizi, pe camerele de supraveghere din mai multe zone ale oraşului. Poliţia i-a prins până la urmă, însă victima hoţiei nu a reuşit să îşi recupereze din borseta furată decât actele personale. Alte bunuri de valoare au fost vândute pe sume derizorii. Printre ele, o cameră foto pe care arhitectul încearcă în disperare să o recupereze. Nu atât pentru ea, ca obiect în sine, cât pentru câteva fotografii de pe cardul de memorie. Imaginile respective ar fi trebuit să folosească la realizarea unei monografii de arhitectură. Din câte se pare, sunt unice şi foarte greu ori poate chiar imposibil de reprodus. Reprezintă munca unui om şi mai presus de toate visul său de a crea acea monografie ce ar fi putut aduce un plus în gradul de cultură al semenilor care ar fi urmat să o citească. În întunericul lumii lor mici, fără să aibă capacitatea de a pricepe asta, cei doi hoţi au ucis un vis, iar moartea visului a distrus un univers. Acel univers în care arhitectul îşi clădea o viziune şi în coordonatele căruia şi-a închinat, pentru un timp, viaţa. Un univers dărâmat în doar câteva minute de doi nimeni cu diplomă de hoţi.
Povestea e una banală, dar în fond e şi povestea mea, a ta şi a tuturor purtătorilor de vise din ţara asta, al căror univers personal este zdruncinat zilnic de hoţi cu gulere albe, cocoţaţi în funcţii, indivizi goi de conţinut, papagali cu vorbele la ei, incapabili să creeze ceva, capabili doar să distrugă.
