Cu sănătatea şi aşa şubrezită, beneficiarii asigurărilor de sănătate şi posesorii de carduri stau ca proştii, ore în şir, cu bucăţica de plastic în mână, sprijină pereţii cabinetelor medicale, holurile spitalelor sau ale farmaciilor şi aşteaptă deblocarea unui sistem mereu blocat, ca pe Sfintele Moaşte.
Şi uite-aşa, într-o perioadă în care colcăie gripa sezonieră şi zeci de români pleacă liniştiţi "la loc luminat, la loc cu verdeaţă, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin", iar specialiştii caută la nesfârşit nişte tulpini rătăcite pe coclauri şi fac statistici ale deceselor pe grupe de vârste, noi ne îngrămădim, contrar recomandărilor, la uşile cabinetelor medicale, să vedem dacă "merge sistemul".
Din când în când, ni se mai bate obrazul că nu ne-am încolonat la vaccinarea antigripală, că nu evităm aglomerările sau contactul cu persoane bolnave, că nu respectăm măsurile de igienă sau că ne încadrăm în grupele de risc.
Riscul de a trăi într-o ţară în care sănătatea populaţiei se evaluează în numărul de cazuri: numărul cazurilor de gripă, cazurile de îmbolnăviri, cazurile de decese, cazul COLECTIV....
Suntem o ţară de cazuri. Mai nou, cazul bebeluşilor infectaţi cu bacteria ucigaşă E.coli, despre care autorităţile nu prea sunt în stare să spună mare lucru. Dar, ce s-ar mai putea spune, când un prunc de şapte luni este internat într-un spital cu o răceală şi se alege cu E.coli? Cum poate fi explicat faptul că singurul punct comun al celor 12 cazuri de bebeluşi infectaţi cu bacteria ucigaşă, dintre care trei au decedat, iar şapte sunt încă în stare gravă, este un spital de pediatrie? Când micuţii provin din zone diferite, cum pot fi invocate sursele de apă potabilă, furnizorii de alimente, o igienă precară, sau o mulţime de alte cauze ale îmbolnăvirilor, iar condiţiile din spital sunt ascunse sub preş?
Cât timp să mai spunem că intrăm în spital cu o afecţiune şi ieşim cu boli care ne macină toată viaţa existenţa şi să nu fim auziţi? Trăim într-o ţară de cazuri, de întâmplări nefericite şi de evenimente neaşteptate, pentru care nimeni nu se face niciodată vinovat. La noi, totul se întâmplă pe nepregătite, suntem luaţi mereu prin surprindere şi plătim cu sănătatea noastră sau cu moartea unor copii nevinovaţi incompetenţa celor care conduc un sistem din ce în ce mai bolnav. Până când?
