Citeam ieri declaraţiile recente ale fostului preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, rostite la Chişinău, în contextul demonstraţiilor pro-UE din Ucraina şi al parcursului european al Republicii Moldova, frazele tranşante care radiografiază puterea malefică a comunismului şi a neocomunismului, toxinele emanate prin toţi porii de o Rusie care-şi tratează vecinii de pe poziţii de forţă. "Statele noastre (Georgia şi R. Moldova - n.r.) se aseamănă în mare parte prin faptul că am fost la fel de asuprite. Ne-au agăţat greutăţi atât de grele, încât să nu putem fugi niciodată nicăieri şi nici măcar să ne ridicăm în picioare. Ne-au făcut autonomii. Nouă ne-au luat teritorii, vouă v-au luat munţii şi ieşirea la mare, pentru că ştiau că Moldova, la fel ca şi ţara mea, nu va accepta să rămână ocupată şi va înţelege că locul ei este în Europa. Noi am stat pe loc timp de nouă ani după destrămarea URSS, dar acum am înţeles că trebuie să mergem mai departe. (...) Când am venit pentru prima dată în Republica Moldova, am văzut un popor deosebit şi o guvernare de groază, care nu i se potrivea deloc. Nu sunt compatibile stelele europene cu secera şi ciocanul. Secera şi ciocanul se potrivesc stelei sovietice, nu stelelor europene. (...) Am mers pe drumul de beton construit de URSS în Moldova, el a fost construit pentru ca tancurile ruse să intre în România. Le era indiferent de moldoveni. (...)", sunt doar câteva din declaraţiile făcute la Chişinău de Saakaşvili, cel care, după războiul de şase zile, din 2008, a învăţat pe pielea sa cât de blândă este mâna mamei Rusia.
Zi după zi, sute de mii de oameni ies în stradă pe străzile Kievului şi ale altor oraşe ucrainene pentru a-şi manifesta dorinţa de a se alătura valorilor europene, după ce preşedintele Viktor Ianukovici a bătut palma cu Putin, trădând interesele şi dorinţa unui popor sătul de jugul rusesc. Spre deosebire de ucraineni şi de moldoveni, noi am uitat, pare-se, cât amar aduce comunismul şi continuăm să facem temenele în faţa Chinei ori să căscăm ochii mari la Moscova, dăm coate în ficaţii partenerilor europeni, strâmbăm din nas când vine vorba să implementăm şi să respectăm valorile europene, încercând să întoarcem din drum singura mare realizare din ultimii 60 de ani: integrarea europeană.
Poate ar fi bine să învăţăm de la alţii dacă noi am uitat. Poate ar fi bine să ne ştergem din grilă posturile de televiziune româneşti ce ne toarnă în cap lăturile unor oligarhi pe care Europa îi sperie fiindcă nu-i lasă să fure, poate ar fi cazul să învăţăm câte ceva din revolta şi din durerea ucrainenilor sau din curajul georgienilor, care s-au împotrivit tancurilor ruseşti. Poate ar fi cazul să ne intereseze că în China oamenii sunt încă vârâţi în temniţă pentru ceea ce spun, scriu şi gândesc, poate ar fi momentul să înţelegem că de la Est vine doar răsuflarea rece a marelui Urs.
