Construită în stil Art Nouveau, în anul 1900, cocheta casă de pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza nr. 77 a aparținut chirurgului brăilean dr. Nicolae Robitu - fiu al unor agricultori de la Ianca, absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” Brăila și al Facultății de Medicină de la Cluj - luptător pentru libertate care și-a petrecut tinerețea în temnițele comuniste. La data la care a fost ridicată, construcția avea unul dintre cele mai novatoare și îndrăznețe stiluri arhitectonice din Brăila, ceva ce încă nu se mai văzuse pe aceste meleaguri. Potrivit muzeografilor brăileni, restaurarea Casei Robitu - monument istoric - a fost realizată de ing. Iulian Troacă, care s-a străduit să păstreze nealterate elementele specifice care o definesc și o particularizează ca stil arhitectural. Despre fostul proprietar al casei se relatează că, aflat în închisorile comuniste, își ajuta colegii de suferință, operându-i cu o coadă de lingură, pentru că torționarii nu-i puneau la dispoziție instrumentar medical.
„În anul morții lui Stalin, călăul suprem al sistemului comunist, printre cei puțini eliberați s-a aflat și doctorul Nicolae Robitu, care și-a regăsit cei doi copii. Dar la eliberare i s-a interzis să părăsească Brăila și să practice meseria la spitalul de unde fusese arestat. Rearestat odată cu valul din 1958/1959, a fost încarcerat în temnițele de exterminare de la Galați, Aiud ș. a. pentru încă 4 ani”, precizează Cicerone Ionițoiu, autorul cărții „Victimele terorii comuniste. Arestați, torturați, întemnițați, uciși”.
Astăzi, eleganta Casă Dr. Nicolae Robitu, de pe B-dul Cuza - martor tăcut al dramei trăită de proprietarul ei de odinioară - și-a recăpătat frumusețea de altădată.
O casă ce poartă între zidurile ei povestea tragică, dar demnă a chirurgului Nicolae Robitu
Prezentat ca „Monumentul lunii” de către Muzeul Brăilei „Carol I” - inițiator al unor ample proiecte de promovare a patrimoniului mobil și imobil brăilean - Casa Dr. Nicolae Robitu, de pe Bulevardul Al. Ioan Cuza nr. 77 (aproape de intersecția cu Strada Școlilor) reprezintă un adevărat simbol al Brăilei cosmopolite, dar și martor al suferințelor îndurate de elitele orașului imediat după sosirea armatei sovietice „eliberatoare” și instaurarea dictaturii comuniste.
„La vremea ridicării ei, construcția avea unul dintre cele mai novatoare și îndrăznețe stiluri arhitectonice din oraș. Motivele vegetale, ornamentele cu reliefuri ponderate și feroneria își găsesc similitudini numai în casele din vestul Europei. Casa a fost vândută de fiul doctorului Robitu, aflat atunci în Canada, iar restaurarea ei a fost făcută de ing. Iulian Troacă, care s-a străduit să păstreze nealterate elementele specifice care o definesc și o particularizează, ca stil arhitectural”, preciza, deunăzi, muzeograful Viorel Stoian, arheolog, neobosit inițiator al unor proiecte de promovare a patrimoniului brăilean.
Aflată pe Lista Monumentelor Istorice, Casa Dr. Nicolae Robitu poartă între zidurile ei povestea tragică și demnă, totodată, a chirurgului brăilean arestat, torturat și întemnițat în vremea dictaturii comuniste. Redăm mai jos un fragment din cartea lui Cicerone Ionițoiu, „Victimele terorii comuniste. Arestați, torturați, întemnițați, uciși”, publicată la Editura Mașina de scris, București, 2007.
„...Fiul lui Marin și al Chiriachiței, țărani agricultori, doctorul Nicolae Robitu s-a născut pe 2 aprilie 1907, la Ianca, în județul Brăila. A urmat Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila. A fost absolvent al Facultății de Medicină din Cluj, dar s-a întors la Brăila pentru că era devotat meseriei. A fost arestat și închis în noaptea de 14/15 mai 1948 în penitenciarul Brăila. La o distanță de câteva luni, a fost transferat la penitenciarul Ocnele Mari, unde a rămas aproape 2 ani. După cum își amintea, acolo buboaiele năpădiseră trupurile scheletice și neputincioase din cauza mizeriei ce se acumula zi de zi. În acele condiții, unde nu ți se dădea niciun ajutor și nu ți se permitea nimic, doctorul Nicolae Robitu și-a ascuțit coada lingurii pe ciment și, fără dezinfectant, a început să mai ușureze din suferință, scoțând puroiul de sub piele, de la țărani și până la miniștri și diplomați. Acolo a trăit teroarea exercitată de Securitate prin înscenarea unui complot al intelectualilor, avându-l ca „șef” pe secretarul lui Nicolae Titulescu, Savel Rădulescu, sub învinuirea că au trimis un memoriu la ONU. Prin anchete dure au trecut Petre Pandrea, Radu Budișteanu, Șerban Ghica și mulți alții. După eșuarea „complotului”, în toamna anului 1950, a fost ridicat un mare lot, în majoritate legionari, și trimis la Canal, în lagărul de exterminare de la Capu Midia, unde se omora prin muncă faraonică, fără nicio protecție, prin tortură la fața locului, pentru neîndeplinirea normei, prin înfometare (ajungându-se să se mănânce câini, șerpi, șoareci de câmp). La Midia, dr. Nicolae Robitu a stat în „sârme”, la brigăzile de pedepsiți, în timp ce un alt medic, dr. Radu Liviu, din Brașov, făcea jocul administrației, trimițând oamenii bolnavi pe șantier și umplând magazia cu cadavrele care se ridicau cu grămada după 10-12 zile. Toți cei ce se aflau la Capu Midia erau fie necondamnați, fie condamnați în procese înscenate, cu culpe imaginare. Amintindu-și de acea epocă, doctorul Nicolae Robitu afirma: „Și așa, prin tot dramatismul prin care trecem, uniți de sentimente profunde, zbătându-ne să supraviețuim, să ne salvăm corpul, lipsiți de asistență medicală, ocrotiți numai de Dumnezeu, am reușit să ne salvăm sufletele și, mai ales, să scăpăm de mult temuta reeducare, mijlocul cel mai draconic al comunismului”. În aceste condiții, doctorul Robitu, fără medicamente, fără instrumentar, a continuat să-și facă datoria față de colegi folosindu-se de experiența empirică, de ce-i mai putea pune la dispoziție natura, cu ajutorul ceaiurilor din buruienile găsite la întâmplare sau cu pansamente cu frunze la care se adăuga autosugestia bolnavului că trebuie să se vindece, să-și regăsească în curând familia, libertatea. În anul morții lui Stalin, călăul suprem al sistemului comunist, printre cei puțini eliberați s-a aflat și doctorul Nicolae Robitu care și-a regăsit cei doi copii. Dar la eliberare i s-a interzis să părăsească Brăila și să practice meseria la spitalul de unde fusese arestat. Rearestat odată cu valul din 1958/1959, a fost încarcerat în temnițele de exterminare de la Galați, Aiud ș. a. pentru încă 4 ani. Eliberat pentru a doua oară, în 1962, n-a putut funcționa decât ca medic de circumscripție sanitară, la Brăila. A murit la 25 iulie 1997”.
Se cuvine, deci, să-i aducem un pios omagiu și să aprindem o lumânare, într-un sfânt lăcaș, pentru cel care a fost Doctorul Nicolae Robitu - proprietarul casei Art Nouveau care-i poartă numele, de pe B-dul Cuza.
