"Noi va trebui să mergem pe valorificarea acestui spaţiu dintre noi dacă avem o astfel de posibilitate. De exemplu pentru greenfield, deci teren liber pe care îl putem oferi pentru un parc industrial, pentru o investiţie, o dezvoltare imobiliară, aeroport, mai ştiu eu ce altceva".Toate acestea au fost anunţate de primarul Aurel Simionescu, care a adus în discuţie, din nou, chiar şi podul peste Dunăre... Prin urmare, povestea reîncepe.
E clar că totul este doar vorbărie, fără ceva concret, probabil pentru că, iată, se apropie o nouă rundă de alegeri. În realitate, autorităţile locale nu au însă niciun plan logic în privinţa acestei zone, şi iată şi de ce.
Orice ai vrea să dezvolţi în zona aceea sau oriunde în altă parte, primul lucru pe care trebuie să-l ai - nu doar în vedere - este infrastructura rutieră. De aceea, cel mai important proiect ar fi o şosea de viteză care să lege cele două municipii şi în jurul căreia să se poată ţese o dezvoltare a zonei. Doar ca să oferi teren în zonă unor investitori, fără ca tu, autoritate, să asiguri măcar o şosea, e clar că doar te afli în treabă, pentru că nu va fi nimeni interesat. E adevărat că despre drumul expres Brăila - Galaţi se tot vorbeşte, „doar" de vreo 10 ani, dar probabil că vor mai trece vreo 10 până se va şi apuca cineva de el.
Apoi, ca să existe vreo şansă de a fi cineva interesat de un parc industrial, adică în care să se producă ceva, trebuie să te asiguri că respectivii investitori vor avea o conexiune rapidă cu Europa şi cu restul lumii. Iar singura legătură posibilă este prin Portul Constanţa. Pentru că nimeni nu va face o fabrică în zona asta ca să transporte marfa pe şosea. Mai ales că nici măcar nu există - şi nici nu va exista prea curând - o autostradă care să lege zona noastră direct de vestul ţării. De aceea acum toţi investitorii se opresc în zona de vest a ţării - sunt şi mai aproape de principala lor piaţă de desfacere, au şi autostradă - măcar în construcţie. De ce ar veni cineva tocmai în acest capăt de ţară şi de UE, în loc de graniţa de vest a ţării?
De aceea, legătura rapidă cu Portul Constanţa ar putea fi singura "momeală". Dar pentru asta trebuie să ai şi pod peste Dunăre, şi o şosea rapidă care să lege podul de la Brăila de portul din Constanţa, dar şi o conexiune rutieră de viteză cu zona de est a ţării şi cu graniţa moldo-ucraineană. Construieşti apoi şi un aeroport în zonă - la câţi brăileni, gălăţeni, vrânceni şi tulceni sunt plecaţi „pe-afară", m-ar mira să nu-şi justifice investiţia - aeroport care s-ar putea realiza chiar şi cu fonduri UE. După ce ai şi asta, asiguri şi restul infrastructurii în zonă - o mega-reţea de apă, canalizare, electricitate, gaze -, apoi anunţi nişte facilităţi fiscale şi abia apoi poţi visa că ar putea exista şi investitori interesaţi de zona asta. Alţii decât crescătorii de bălării din actuala Zona Liberă, în care doar boscheţii cunosc o dezvoltare remarcabilă.
În rest, aşa cum am mai spus-o, totul este propagandă electorală. Şi pun pariu că planul va fi îngropat în această iarnă şi readus în discuţie peste nici 2 ani, la alegerile locale din vara lui 2016. Şi nici atunci nu vom avea, măcar la stadiul de şantier, ceva din drumul expres Brăila - Galaţi.