Că n-aveţi bani, că n-aveţi viitor, că n-aveţi ţară! Marţi, 3 noiembrie, a fost marţea neagră a lor! Fiţi cu ochii-n patru! Aţi fost o "haită de oameni deştepţi", cum v-a îndemnat Tudor Chirilă, şi aţi reuşit! Învăţaţi din asta! Ieşiţi din nou în stradă! Şi azi, şi mâine, şi poimâine pentru că schimbarea nu se produce peste noapte! Ei au construit 25 de ani! Ei au complotat 25 de ani! Ei s-au îmbogăţit 25 de ani! Ei ne-au umilit 25 de ani! Ei sunt România medievală, România baronilor, România tupeiştilor, a inculţilor, a non-valorilor, a puturoşilor, a şmecherilor, a şpăgarilor, a şantajiştilor, dar mai presus de-atât, a manipulatorilor! Vor încerca din nou să vă prostească, să vă păcălească, să vă arate că albu-i negru, că negru-i alb! Nu-i lăsaţi! Deschideţi ochii!
Priviţi-i cum se strecoară ca nişte fantome, azi ciujdiţi, mâine rezervaţi sau "resetaţi", dar de poimâine...Ce se va întâmpla de poimâine? Ce se va întâmpla după ce şi ultimul mort va fi îngropat? NU UITAŢI!
Noi, părinţii voştri, generaţia de 40+, avem datoria să vă fim alături. Şi dacă n-o facem, dacă vă băgăm în cap să staţi cocoşaţi, să mergeţi pe burtă, să nu vă implicaţi...Nu ne ascultaţi! Aveţi dreptul să fiţi respectaţi! Fiţi informaţi, organizaţi şi mai ales VOTAŢI! Alte feţe, alte liste, alte partide! Nu-i lăsaţi, nu-i uitaţi şi mai ales NU VĂ LĂSAŢI!