Nu vă bateţi joc de munca propriilor voştri colegi, pentru că, în spatele fiecărui copil excepţional stă un dascăl excepţional. Dacă de copii nu vă pasă, măcar din solidaritate de breaslă, din respect pentru colegii voştri, fiţi corecţi! Nu-i afundaţi în noroiul vostru, nici pe profesorii, nici pe copiii de excepţie, lăsaţi-le succesul imaculat!
Nu ştiu exact cui adresez acest mesaj... conducerii Ministerului Educaţiei, Inspectoratului Şcolar Brăila, inspectorilor de specialitate, organizatorilor ori corectorilor de la olimpiade!? Poate, mai degrabă, mediocrităţii din sistem!? Nu ştiu. Ştiu doar că s-a ajuns într-un punct critic şi, dacă nu se vor lua măsuri concrete, în scurt timp şi acest ultim pilon pe care se mai bazează învăţământul se va prăbuşi. Nu e normal ca olimpiadele să genereze atâtea nemulţumiri, atâtea revolte, atâtea dispute. Se întâmplă deja de câţiva ani, ajunge! Copiii aceştia nu sunt nişte computere care vă aduc vouă beneficii şi lauri. Copiii aceştia au şi ei nişte suflete!
Exact de acest lucru nu au ţinut cont cei care au organizat olimpiada de limba franceză anul acesta. Nu ştiu ce interese s-au urmărit, nu ştiu ce orgolii au primat, nu ştiu până unde a reuşit şi aici să se întindă plaga mediocrităţii şi nepăsării, dar ştiu sigur că, în final, prin modul în care a fost gestionată problema, imaginea concursului a fost grav prejudiciată.
Atenţie! Nu contest rezultatele, nu am niciun drept şi nicio competenţă pentru a face asta, dar categoric nu pot să trec cu vederea modul defectuos în care comisia de organizare a înţeles să soluţioneze nelămuririle şi nemulţumirile elevilor. Vezi în faţa ta un copil complet derutat, debusolat, iar tu, profesor, te cramponezi de un regulament aberant şi-i arunci verde în faţă că nu poţi să-i dai niciun răspuns. Nu-ţi permite regulamentul! Îl laşi să plece cu ideea că i s-a făcut o mare nedreptate, îi calci în picioare orice fărâmă de încredere în el, în tine şi în sistem şi-i fluturi ostentativ prin faţă birocraţia. Pe copilul acela îl doare în cot de borderourile şi de fişele tale, înţelegi? Copilul acela aştepta răspunsuri, explicaţii. Atât.
Tu eşti profesor? Am văzut strungari în uzina Progresul care tratau cu mai multă delicateţe o şaibă.
Pune-te în locul acelui copil, acel copil de pe locul I, dat la o parte, peste noapte, în urma contestaţiilor, de concurentul de pe locul VI. N-ai simţi nevoia de nişte răspunsuri? Eu, sincer, da!
Voi chiar nu vedeţi absurdul situaţiei! Nu vedeţi cât rău i-aţi făcut inclusiv copilului declarat acum câştigător. I-aţi explicat, măcar lui, diferenţa aceasta uriaşă de la 83 la 97 de puncte? Înţeleg că poate fi vorba de originalitate, mod de abordare a subiectului, de organizarea lucrării. Dar 14 puncte? Cât de orbi au fost, în cazul acesta, primii corectori? V-aţi întrebat cum a trecut acest copil, cel mai probabil unul de excepţie, peste primul şoc? Câtă încredere mai poate avea, inclusiv el, în acest sistem, când înţelege că, dacă n-ar fi avut curajul să conteste, la momentul acesta ar fi fost un oarecare de pe locul VI!
Reveniţi-vă! Schimbaţi regulile aberante, instauraţi criterii clare de departajare, faceţi comisii pentru cazurile excepţionale, dar, mai ales, vorbiţi cu copiii. Explicaţi-le! Nu mai lăsaţi să li se otrăvească sufletele! Nu le umbriţi victoria, nu lăsaţi să planeze asupra rezultatelor lor vreo umbră de suspiciune. Nu le jucaţi viitorul la ruleta succesului! Nu alegeţi învingătorii după orgolii ori propriile voastre interese şi, mai grav, incompetenţe!
