Ştiu, am auzit argumentul ăla cu "dacă nu-ţi plăteşti abonamentul la telefon ori la cablul TV rămâi fără semnal" şi că, vezi Doamne, procedaţi la fel şi la apă. Ei bine, argumentul ăsta este o dovadă de mare nesimţire la adresa oamenilor în numele cărora vă scriu acest text, oameni care, aşa cum spuneam mai sus, şi-au plătit la zi întreţinerea. Dumitale, domnule Chiriţă, doamnă Stănescu, domnilor Stancu şi Simionescu, nu vă taie nimeni telefonul sau semnalul la tv dacă vecinul nu-şi plăteşte abonamentul! Ştiu, am auzit şi argumentul ăla că nu există contracte individuale şi că rău-platnică este întreaga asociaţie, aşa că, indiferent de motiv, se opreşte apa la tot blocul. O altă dovadă a unei mari nesimţiri. Fiindcă trebuie să fii mare nesimţit ca, deşi eşti ales şi plătit din bani publici să reprezinţi interesele brăilenilor, tu să ridici neputincios din mâini atunci când compania la care instituţia pe care o reprezinţi este asociat majoritar le încalcă drepturile unor oameni a căror vină este doar aceea că trăiesc în blocul, oraşul sau ţara nepotrivită, că au vecini care nu plătesc ori administratori hoţomani. Toate frâiele puterii sunt în mâinile tale, iar tu arunci pisica dintr-un loc în altul? Forţează-l pe Chiriţă să implementeze un sistem de facturare individuală pentru blocurile cu probleme apoi pentru întreg sistemul ori să-şi dea demisia dacă nu e în stare. E legea proastă? Schimbaţi-o! Aveţi 70% în Parlament! Aveţi deputaţi şi senatori cât să-l înfrângeţi şi pe Ginghis Han, deşi tare mi-e teamă că până şi el v-ar invidia barbaria. Fiindcă e o barbarie să pui o bătrână care din pensia ei de 400 de lei şi-a plătit în fiecare lună întreţinerea să-şi care apă cu cârca de afară, în plină iarnă!
Nu vi se pare o mare nesimţire ca în timp ce unii dintre voi îşi iau parandărătul pentru cele 15 miliarde aruncate pe lumini, nişte oameni zac în case fără apă ca-ntr-un film apocaliptic? Nu aveţi remuşcări? Nu vă pişcă un pic ruşinea că în timp ce organizaţi şedinţe de CLM, pe repede înainte, în care-i facilitaţi lui nea Costin accesul la câteva miliarde, bătrânele alea care-şi numără mărunţii se roagă de vecini să le aducă apă? Nu vă răscoliţi noaptea în somn la gândul că în schimbul parandărătului de care pomeneam mai sus, îi faceţi cadou unui coleg de partid ditamai terenul pe faleză şi acces la Dunăre, în timp ce altora le-aţi tăiat accesul până şi la apa de la robinet?
Aş vrea să fie foarte clară poziţia noastră de acum încolo în privinţa întreruperilor de apă. Dacă unui singur om din Brăila i se va întrerupe apa, deşi este la zi cu plata întreţinerii, vom fi lângă el. Şi nu va fi pagină în ziar în care să nu pomenim de acest abuz. Vom scrie în ziar, pe Facebook, pe bloguri, în presa naţională, oriunde vom putea. Cu numele voastre, cu fotografiile voastre, până ce va fi clar pentru toată lumea că PSD lasă oamenii fără apă. Repet: oameni care-şi plătesc datoriile la zi. Oameni care nu stau cu mâna întinsă. Oameni care au muncit ori muncesc şi din banii cărora sunteţi plătiţi şi voi. Oameni care nu merită să fie umiliţi de nişte politruci.
Sărbători fericite!