Pe lângă eforturile occidentalilor de a găsi răspunsul la întrebarea "Cine a tras?", pe lângă eforturile rebelilor ruşi sprijiniţi de Moscova de a împiedica ancheta, au apărut şi scenarii fanteziste, cum ar fi acela că avionul prăbuşit ar fi cel dispărut cu patru luni în urmă deasupra Oceanului Indian. Dar, ceea ce este îngrijorător - fără a fi scenariu, ci o realitate încă şi mai crudă - e că la 1500 km sud de resturile avionului doborât are loc un alt masacru. Totuşi, celor 298 de victime care şi-au aflat sfârşitul deasupra estului Ucrainei li se acordă o atenţie incomparabil mai mare decât celor fără număr din războiul israeliano-palestinian. E adevărat că Rusia e mai aproape, iar legăturile economice ale Europei cu această ţară sunt mult mai strânse decât cu oricare alt stat din Orientul Mijlociu. La fel de adevărat este şi că conflictul iudeo-arab e vechi de când lumea, pe când avioanele de pasageri doborâte cu rachete de-a lungul scurtei istorii aeronautice pot fi numărate pe degete. Ultimul asemenea incident a avut loc nu departe de locul actualei tragedii, deasupra Mării Negre, şi a implicat, ironia sorţii, un aparat de linie rusesc care decolase din Tel Aviv spre Novosibirsk şi o rachetă trasă de pe o navă ucraineană în timpul unui exerciţiu militar. Între o infecţie acută şi o boală cronică ce alegi să tratezi cu prioritate?
Pe de altă parte, amândouă conflictele încep să semene tot mai mult dintr-un anumit punct de vedere. Declaraţii politice care de care mai sforăitoare - unii ar spune ameninţătoare - se fac auzite din toate colţurile lumii, inclusiv din România, însă fără efect. Dacă cele care îndeamnă israelienii şi palestinienii să negocieze sunt clasice, cele referitoare la situaţia din Ucraina sunt adresate îndeosebi Rusiei. În ce ne priveşte, deşi preşedintele Băsescu şi premierul Ponta au mereu ceva de împărţit, acum se întrec în a condamna Kremlinul pentru sprijinul făţiş acordat separatiştilor ruşi din estul Ucrainei. Traian Băsescu urmează linia binecunoscută pe care a marcat-o în cei zece ani de mandat prezidenţial, începând cu - vă amintiţi? - expresia "Marea Neagră, lac rusesc". Victor Ponta, deşi într-o vreme susţinător al unei deschideri mai mari către Rusia, pare să fi sesizat un oarece câştig în perspectiva alegerilor din noiembrie dacă se alătură valului de critici. Antibăsismul a fost lăsat deoparte în acest caz, iar postul tv guvernamental la care obişnuieşte să apară a lăsat-o şi el mai moale cu Vocea Rusiei. Oricum, subiectul avionului e de preferat în faţa spinoasei probleme a reducerii CAS şi, cu atât mai mult, faţă de foarte delicatul caz Duicu. Să ne aşteptăm oare şi la un plan de pace pentru Orientul Mijlociu?
