Noi însă ne-am bătut singuri, atunci şi mult timp după, pentru că - vă amintiţi? - oficial, n-a fost prins niciun terorist. Şi ucrainenii au început la fel, dar ei şi-au identificat rapid inamicul.
Este oarecum impropriu spus "inamic". E foarte greu de imaginat că două popoare care vorbesc limbi foarte asemănătoare şi a căror istorie se suprapune pe parcursul mai multor secole - e drept că net în defavoarea ucrainenilor -, s-ar putea război. Există un precedent în istoria recentă - sârbii şi croaţii, dar pe aceştia din urmă i-a deosebit religia. Ucrainenii şi ruşii sunt ortodocşi de rit vechi, ceea ce înseamnă că biserica poate interveni decisiv în acest conflict încă mocnit, chiar dacă Biserica Ortodoxă a Ucrainei este subordonată Patriarhiei Moscovei. La Kiev preoţii n-au ezitat să se interpună între manifestanţi şi forţele de ordine, poate că şi la Moscova patriarhul Chiril nu va ezita să pună mâna pe telefon, să-l sune pe omologul său de la Kremlin, patriarhul Vladimir.
Unii susţin că Ucraina este un stat fals, pentru că o bună parte din teritoriu "vine" de la alţii - nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei (Bugeac) de la noi, Crimeea de la ruşi, iar regiunile vestice de la polonezi şi (ceho)slovaci. Dar populaţia majoritară în interiorul acestor graniţe este cea ucraineană, iar unul din şase locuitori este rus. Totuşi, la ultimul recensământ, efectuat în 2001, aproape 30 la sută dintre locuitori s-au declarat vorbitori nativi de limbă rusă. Acesta a fost motivul pentru care în august 2012 a intrat în vigoare legea care oficializează o a doua limbă pe lângă cea ucraineană, într-o zonă unde cel puţin 10 la sută dintre locuitori sunt de altă etnie. Ca urmare, limba română a devenit oficială în regiunea Cernăuţi. În mod ciudat, acest statut era cât pe ce să fie abolit chiar la începutul lunii de noua putere de la Kiev, care ar fi anulat legea din 2012, dacă preşedintele interimar n-ar fi făcut uz de veto. Mai există însă un motiv de teamă pentru etnicii români din Ucraina: Constituţia ucraineană interzice dubla cetăţenie. Totuşi, unii dintre ei au obţinut paşaport românesc. Cu o lună în urmă, un proiect de lege care introduce pedepse cu închisoarea pentru această "abatere" a ajuns în Parlamentul de la Kiev, fără a fi dezbătut încă.
Pe acest din urmă subiect s-a concentrat poziţia României, respectiv pe respectarea drepturilor minorităţii româneşti (moldoveneşti - cum i se spune oficial în Ucraina). În plus, Traian Băsescu speră că România va face parte din "comitetul" de negociere Ucraina-Rusia, la fel ca Polonia. Ar fi un lucru bun, după ce un statut similar i-a fost refuzat ţării noastre în cazul Republicii Moldova, în urma războiului din Transnistria, din 1992.
Dar ce înseamnă, practic, pentru România conflictul dintre ucraineni şi ruşi? Absolut nimic bun. Chiar dacă ruşii s-au mobilizat să rupă Crimeea de Ucraina prin referendumul de duminica viitoare, conflictul va dura mult timp. Vom asista la aceeaşi procedură şi în celelalte trei-patru regiuni cu populaţie majoritar rusească. Apoi tensiunile vor continua să mocnească acolo unde ponderea locuitorilor ruşi este mare - precum în regiunea Odessa (care include sudul Basarabiei), unde aceştia reprezintă peste 40 la sută din populaţia locală. Tot acest climat de instabilitate va rămâne mult timp un "conflict îngheţat", aidoma celui din Transnistria, dar la o scară mult mai mare. Această frână în calea dezvoltării economice a regiunii va face graniţa de est a României şi mai opacă, punând practic la zid oraşele din această parte a ţării. O singură speranţă se întrezăreşte anul acesta peste Prut: semnarea Acordului de asociere cu UE la sfârşitul verii, dacă Republica Moldova îşi va menţine aspiraţiile pro-occidentale. Apoi vine iarna.
