Vreau să vă vorbesc despre Ana. Principesa Ana de Bourbon - Parma, pentru mulţi români, inclusiv pentru mine, Regina Ana, al cărei trup neînsufleţit a ajuns ieri în România, pentru a-şi dormi somnul de veci. Mai precis, am să vă povestesc cum am cunoscut-o eu pe Regina Ana.
S-a întâmplat în vara anului 1998, când cuplul regal a venit în vizită la Brăila. Au stat mai multe zile, au avut un program amplu, ce a cuprins foarte multe obiective. Toate redacţiile şi-au împărţit oamenii, astfel încât fiecare eveniment să fie bine acoperit, iar brăilenii să afle cât mai multe detalii. Unii colegi au mers cu suita regală în Insulă, alţii la Rubla, satul deportaţilor politic, alţii în diverse instituţii ori locuri din judeţ şi oraş. Eu am fost repartizată la Facultatea Brâncoveanu şi fabrica de confecţii Braiconf. Iar seara am participat la un dineu oferit de Majestăţile Lor la vila de pe Ana Aslan. Două lucruri m-au frapat atunci: modestia şi ochii Reginei Ana.
Cât timp am fost în preajma ei, a vorbit numai în franceză, o limbă pe care n-am studiat-o şi o ştiu aşa, numai din filme. Şi ca mine, mulţi dintre interlocutori. Şi totuşi, dincolo de cuvinte, Regina Ana reuşea să transmită, să se facă înţeleasă înainte ca traducătorul să termine fraza. Ochii ei erau atât de expresivi, încât aproape intuiai. Gesturile ei erau atât de naturale, comportamentul atât de simplu, încât şi să fi vrut n-aveai cum să te simţi stingher. La Braiconf, de exemplu, la un moment dat s-a rupt de grup şi pur şi simplu s-a dus printre muncitoare. Le-a întrebat chestii banale, despre cum se descurcă şi cu slujbă, şi cu casă, şi cu copii, dacă li se pare greu ce fac acolo, dacă le place. Cuvinte fireşti, gesturi fireşti şi nişte ochi copleşitor de calzi. Cu modestie şi nobleţe, firesc şi simplu, aşa s-a comportat tot timpul. Întotdeauna măcar cu jumătate de pas în spatele regelui, fără nici cea mai mică pornire de a ieşi în evidenţă. A lăsat tot timpul impresia că îşi ştie locul şi menirea. Totul cu o decenţă desăvârşită, inclusiv la dineu, unde, deşi rafinamentul şi-a făcut simţită prezenţa, a fost subtil, fără cea mai mică extravaganţă.
Am stat mult în dubiu dacă să scriu rândurile acestea. La urma urmei este experienţa mea, este modul în care am perceput-o eu pe regină. Şi, deşi iniţial am zis că nu, pur şi simplu n-am mai putut să înghit atâtea lături câte au curs în ultimele zile. Am decis să scriu şi pentru brăilenii indignaţi că, pe 13 august, va trebui să ia o pauză de la bâlciul de pe faleză.
Nu-mi mai amintesc amănunte, au trecut, totuşi, atâţia ani. Dar vă asigur că în prezenţa lor am simţit nişte emoţii cu care nu m-am mai întâlnit niciodată, indiferent ce funcţie a avut persoana din faţa mea. Nici măcar la vreun preşedinte şi, credeţi-mă, i-am întâlnit pe toţi. Ştiu că prin aceste rânduri nu voi reuşi să împiedic următoarele valuri de venin, că probabil vor mai fi comentarii. La urma urmei trăim nişte vremuri în care o ţaţă precum Gabriela Firea şi o fufă ca Olguţa Vasilescu dau lecţii de moralitate, creştinism şi decenţă, iar emisiunile cu cea mai mare audienţă sunt cele în care îşi arată chiloţii nişte tute precum Cruduţa, Sânziana şi mai ştiu eu care.
