Personal, înclin, totuşi, să îi acord credit Ligiei Drăgan, directorul "Seroplant", sub coordonarea căreia s-a făcut operaţiunea. Aceasta a explicat că tăierile erau necesare, fiindcă arborii îşi dezvoltaseră coroane prea mari, sufocând cu umbra lor plantele de la nivelul solului şi punând în pericol siguranţa trecătorilor, maşinilor şi tramvaielor, din cauza crengilor ce s-ar fi putut rupe în caz de vânt puternic. "Coronamentele se vor regenera", a dat asigurări directorul Drăgan. În acest context, reacţiile politicianiste ale unor persoane publice precum consilierul local Simona Drăghincescu sau prim-vicepreşedintele PNŢCD, Gheorghe Chiru, par cam deplasate. Aceştia nu s-au sfiit să folosească sintagme precum "genocidul copacilor", "imagini apocaliptice" sau "infernul lui Hades" (cu referire la aspectul de moment al bulevardului), ameninţând conducerea "Seroplant" cu plângeri la Garda de Mediu, dacă nu opreşte "masacrul".
E drept că diferenţele de opinie pot genera lucruri benefice pentru societate, dar când sari să-ţi dai cu părerea atât de vehement s-ar cuveni, totuşi, să ai şi o bază, măcar teoretică, a ceea ce vorbeşti. Or, în materie de toaletat copaci şi amenajat spaţii verzi, Drăgan de la "Seroplant" ştie, cu siguranţă, mai multe decât Drăghincescu, fostă de la Pieţe, sau migratorul politic Chiru, actualmente întors la PNŢCD.
Faptul că Primăria a început să dea mai multă atenţie spaţiilor verzi din municipiu este de salutat. Chiar dacă poate părea un moft, în contextul în care economia oraşului e la pământ, iar marea masă a cetăţenilor e tot mai săracă şi stresată, aspectul bulevardelor şi al parcurilor are o mare importanţă. Când viaţa de zi cu zi te apasă cu problemele ei, stresul tinde să fie mai mic în spaţiul urban, dacă mergi pe lângă un aranjament floral bine îngrijit, decât pe lângă boscheţii sălbăticiţi de care încă mai e plin Bulevardul Independenţei, pe tronsoanele încă netoaletate. Sau prin jungla care devenise în ultimii ani Parcul Monument.
De toaletări de copaci şi realizarea de noi aranjamente florale este nevoie nu doar pe Independenţei, ci şi pe faleza Dunării, în Piaţa Traian şi chiar în Grădina Mare, cu toate că aceasta a fost reabilitată în urmă cu doar câţiva ani. Nu mai vorbim de Staţiunea Lacu Sărat, care arată de-a dreptul penibil... Dar, dacă la fiecare tentativă de toaletare se vor găsi "specialişti" ca alde Drăghincescu, să ţipe că nu e bine, că nu aşa se face, că să lase, dom le, copacii în pace, poate ar trebui să ne luăm adio pe veci de la un peisaj urban în care vegetaţia să intre în armonie cu clădirile şi spaţiul stradal. Nu e mai puţin adevărat că specialiştii cu acte în regulă, cum este Ligia Drăgan de la "Seroplant", trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru lucrările de toaletare. Iar dacă la primăvară copacii de pe Independenţei nu se vor regenera, aşa cum ni s-a promis, să îşi dea demisia fără drept de apel.