Dar o fac şi pentru toţi acei nebuni frumoşi, care au puterea şi curajul să vadă Brăila dincolo de praf, de halde de gunoaie, de câini maidanezi, de drumuri proaste, de clădiri în paragină. Acei nebuni frumoşi, care au puterea şi priceperea să vadă dincolo de trotuarele sfărâmate, străjuite de tomberoane infecte, de WC-urile ecologice aşezate în cele mai neinspirate locuri, de spaţiile verzi neîngrijite, dincolo de terasele părăsite şi gardurile şuite. Pentru toţi oamenii aceia, de-a dreptul nebuni, care se încăpăţânează să vadă Brăila dincolo de toate lucrurile acestea inestetice şi mizere. O fac pentru că Brăila merită. Oraşul nostru - citadela mută - merită să intre în cursă. Dar nu pot să nu mă întreb: noi, brăilenii, merităm?
Autorităţile, categoric nu. Dar n-am să-nşir aici motivele pentru care spun asta. Le ştiu şi le ştiţi. Oricum, la nevoie, fiţi convinşi, se vor mobiliza. Să intrăm pe lista scurtă şi, o să vedeţi, evenimentele le vor împinge de la spate. Nu vor avea nici drum de mijloc, nici cale de întors. În aceste condiţii, pentru ele, 5 ani sunt mai mult decât suficienţi. Pe globul asta pământesc, în 10 ani s-au construit oraşe de la zero! Temerile mele nu de ele sunt legate, ci de noi. Aşa că vă întreb: nouă, brăilenilor, ne sunt suficienţi 5 ani pentru a deveni, în adevăratul sens al cuvântului, cetăţeni ai unei capitale culturale europene?
Am vizitat, de curând, Alba Iulia, unul dintre oraşele contracandidate la titlu. Iar în acest week-end, m-am plimbat pe străzile Brăilei. Zău că nu-s simandicoasă, dar cum să nu-mi ridice astfel de semne de întrebare diferenţa? Căci, e drept, în Alba n-am văzut gunoaie, n-am văzut spaţii verzi abandonate, clădiri ce stau să cadă, câini sau cerşetori. Dar, mai ales, în Alba, n-am văzut nicio maşină cu gemurile lăsate din care să urle manelele, n-am văzut pe nimeni spărgând seminţe sau aruncând chiştoace şi ambalaje aiurea pe jos, n-am văzut pe nimeni scuipând pe stradă. N-am auzit înjurături, ţipete, n-am întâlnit găşti agasante, tupeiste. Nu fum de mici, nu muzică asurzitoare la terase ... Multe de genul acesta n-am văzut şi auzit în Alba. Nici în Sibiu, nici în Braşov. La noi... în două ceasuri, mi-am revenit: în parcarea din Monument, o doamnă a schimbat pampersul bebeluşului, pe capotă, aşa, neaoş. L-a aruncat lângă roata din faţă, ce-i drept bine împachetat, a urcat şi a pornit în trombă. 10 metri mai încolo, o alta a desfăcut banana, i-a dat-o copilului, iar coaja ... în iarbă... fix lângă un "îngrăşământ natural", lăsat în urmă de un patruped ferchezuit, bine strâns în ham de un stăpân de vârsta a treia. Pe prima canapea, întrecere de scuipat coji, dar şi o oacheşă stăruitoare, dispusă să ghicească viitorul. Să vă mai povestesc despre golănii, mitocăneli, miştouri, manele, fum?
Nu e păcat de Brăila asta!?
Hai să fim cinstiţi! Să spoiască o clădire, să astupe nişte gropi, 5 ani le-ajung autorităţilor, dacă e voinţă. Câinii pot fi adunaţi şi provizoriu, cerşetorii pot fi alungaţi, peste o ruină se aşază un mesh, şoselele, bordurile şi trotuarele se pot reface, florile se pot planta. Dar unui cocalar, unui nesimţit, unui needucat cum îi astupi gura şi-i îndrepţi năravul?
Nu ştiu să vă spun dacă sunt mulţi sau puţini, mai mulţi sau mai puţini decât ceilalţi. Dar sunt! Şi în faţa turiştilor, şi ei sunt tot brăileni. La fel ca şi vânzătoarea unui magazin, care neînţelegând o boabă din limba în care i se adresa un cumpărător străin, îl trata aproape ca pe un redus mintal.
