Oarecum ciudat, mai-marii din Primărie nu s-au grăbit deloc să anunţe această victorie. Nu tu surle, nu tu trâmbiţe... Avem un municipiu mai mare cu câteva sute de hectare, Brăila a devenit oficial unul dintre puţinele oraşe din România prin care - nu doar pe lângă care - trece Dunărea, iar brăilenii habar nu aveau, până mai ieri, de toate astea.
Tăcerea politicienilor aflaţi la butoane în fruntea Primăriei e ciudată, însă nu de neînţeles. Dacă ar fi să încercăm să dăm un sens acestei tăceri, am putea găsi cel puţin trei explicaţii. Una ar fi că informaţia li s-a părut prea puţin importantă, deci au tratat-o cu indiferenţă. A doua, că au ţinut-o la "dospit" pentru campania electorală care stă să înceapă, iar a treia că, pur şi simplu, au vrut să evite bătaia de cap pe care o presupune un asemenea subiect. Pentru că, odată ce iei în administrare o ditamai suprafaţa de 700 ha trebuie să ştii ce să faci cu ea şi nu doar să ştii ci şi să faci ceva efectiv. Să întocmeşti proiecte, să cauţi finanţare şi să te apuci de treabă... Ce ar putea fi făcut acolo, pe acel teren inundabil aflat între albia Dunării şi digul Insulei Mari a Brăilei? O mare zonă de agrement, de exemplu! Cunoscătorii spun despre acel teren că are caracteristici similare unei delte în miniatură, cu lucii de apă printre copaci, legate de un canal ce poate fi parcurs cu barca; o mică împărăţie a păsărilor, a peştilor şi sălbăticiunilor de diferite specii. Plaje curate, amenajarea unor nuclee turistice unde iubitorii de natură să se poată adăposti pe perioade scurte de timp, renaşterea unor popasuri turistice cum a fost vestita, în anii 70 - 80, "Corotişca" - toate acestea ar putea fi atuuri ale unui oraş care ştie cum să îşi exploateze eficient şi inteligent toate oportunităţile oferite de Mama Natură.
Să fim serioşi... Şansele să vedem aşa ceva în timpul vieţii noastre tind spre zero, ba chiar alunecă spre minus infinit! Ar trebui să se întâmple o minune pentru ca politicienii care ajung în fruntea Primăriei să reuşească să pună pe picioare un proiect de exploatare inteligentă a terenului de pe malul drept al Dunării proaspăt reîntors în administrarea teritorială a Brăilei. Dar cine mai poate să creadă în astfel de minuni, când nici măcar teritoriul vechi al municipiului, cel pe raza căruia ne trăim existenţa cotidiană, nu poate fi administrat în aşa fel încât să fie scos din mizeria care ne înconjoară din toate părţile, ca o pecingine!?
Mai degrabă ne putem aştepta ca, la fel ca atunci când au aparţinut teritorial de comuna Măraşu, plajele de pe malul drept al Dunării să fie sufocate de gunoaie, iar de minunăţia sălbatică a terenului inundabil să beneficieze, aşa cum se aude, doar braconierii şi acei puţini aleşi ai sorţii care dispun de ambarcaţiuni personale şi au destulă influenţă încât să fie acceptaţi în zonă.
