"Practic, trebuie să aibă şi ce să scadă", a răspuns primarul mai în glumă, mai în serios, lăsând să se înţeleagă că eficienţa subalternilor săi se află oricum la cote minime. Ziariştii au prins aluzia şi au cerut lămuriri. Simionescu a evitat să spună cu subiect şi predicat că angajaţii Primăriei sunt incompetenţi sau că fug de muncă. Voalat, a atras, totuşi, atenţia că în aparatul administrativ ar fi nevoie de personal mai calificat şi conştiincios. Care personal calificat nu vine pentru că salariile sunt mici, iar stimulentele financiare sunt interzise de reglementările impuse în urmă cu câţiva ani de guvernanţii de la Bucureşti. De unde eficienţă, când mai mult de un sfert dintre angajaţii Primăriei sunt plătiţi cu salariul minim pe economie?, se întreba retoric Simionescu, pe un ton din ce în ce mai indignat.
Acuzat tot mai des în ultima perioadă, fie de adversari politici, fie de simpli cetăţeni, că nu prea lasă nimic durabil în urmă după opt ani de mandat, primarul a dat de înţeles, cu acea ocazie, că rezultatele administraţiei sale trebuie privite, totuşi, şi prin prisma politicilor guvernamentale în materie de salarizare a funcţionarilor publici. Eficienţă nu poţi să ai decât cu oameni competenţi şi motivaţi, iar oamenii competenţi şi motivaţi nu pot fi atraşi în schema de personal decât dacă sunt plătiţi bine. Această axiomă a economiei capitaliste nu se aplică, aşadar, Primăriei Brăila, după cum o spune inclusiv actualul şef al acesteia. Potrivit acestei logici, salariile mici dau salariaţi frustraţi, blazaţi, care îşi îndeplinesc cu lehamite sarcinile de serviciu, foindu-se nerăbdători pe scaun până la ora de închidere a programului. Stare de fapt ce are consecinţe vizibile şi palpabile asupra aspectului general al oraşului...
Bun, şi atunci? Mai putem avea speranţa că Brăila îşi va reveni vreodată din impasul economic şi administrativ actual? Din moment ce va lucra cu aceiaşi subalterni plătiţi cu salariul minim pe economie, ce mare scofală va putea face primarul care îi va lua locul lui Simionescu? Iar atunci ce ne mai rămâne de făcut, ca brăileni bătuţi de soartă ce suntem? Poate doar să emigrăm spre Cluj, Sibiu, Braşov, Timişoara sau mai colea, la Buzău, oraşe care, cum-necum, au reuşit să evolueze în bine, în ultimii ani, chiar dacă funcţionărimea a fost plătită după aceleaşi criterii ca la Brăila.
