Degeaba se face Ponta că este interesat de demisia lui Băsescu, pentru că în acest moment nu e pregătit (a fost vreodată?) să intre în cursa prezidenţială. Nici ceilalţi nu stau mai bine, pentru că încă se codesc să pună toţi umărul pentru un singur candidat la Cotroceni.
În tot acest timp însă, miliarde de euro se pierd în fiecare an în România prin neglijenţa şi nepăsarea tuturor factorilor de decizie. O indolenţă care se regăseşte practic în orice instituţie. Putem pune acest flagel pe seama căpuşării personalului din administraţie de către rude încumetrite, angajaţi pe pile încrucişate şi şpăgi de uzură ce frânează nu numai iniţiativa, dar şi banala activitate monotonă cunoscută sub numele de sarcină de serviciu.
Bunăoară, binecunoscuta TVA - care pe unii i-a îmbogăţit, iar pe alţii i-a adus la faliment - reprezintă o serioasă sursă de pierdere pentru statul român. Un studiu comparativ realizat anul trecut de Comisia Europeană pentru toate statele membre mai puţin Croaţia arată că există diferenţe între totalul colectabil teoretic şi cel încasat efectiv. În 2011, de exemplu, anul stabilizării macroeconomice, taxa neîncasată a totalizat 45,5 miliarde de lei, respectiv ceva mai mult de 10 miliarde de euro. Raportat la PIB, reprezintă cea mai mare rată dintre toate ţările UE - 7,9 la sută, următoarele state (Grecia şi Letonia) având 4,7 la sută într-un clasament condus de Suedia (0,2 la sută). Ce s-ar fi putut face cu zece miliarde de euro? Suma este comparabilă cu totalul fondurilor europene atrase până acum, respectiv cu o treime din banii puşi de Bruxelles la dispoziţia României în perioada 2007-2013. Practic, se puteau finaliza eternele şantiere ale autostrăzilor din vestul ţării, rămânând suficienţi bani pentru toate programele de sănătate pentru care Guvernul actual caută surse de finanţare, dar şi pentru proiectele locale mari la care Brăila poate doar să viseze.
Dar care sunt cauzele care provoacă asemenea pierderi, ignorate şi de autorităţi, şi de cei care ar trebui să facă legi aplicabile pe loc, şi nu încontinuu ajustabile? Acelaşi studiu identifică frauda ca fiind principalul vinovat, urmată de falimente şi insolvenţă, adică fenomene de care românii au auzit foarte des de la criza economică încoace. Fiscalitatea ridicată are şi ea o parte din vină. De altfel, unul dintre subiectele ultimei şedinţe a CSAT a fost combaterea evaziunii fiscale. Practic, soluţii poate că s-ar găsi mai repede dacă 2014 nu ar fi an electoral. Temerea mare este însă că, dacă nici în 2015 nu se face nimic, se vor mai pierde doi ani, pentru că în 2016 vor fi din nou alegeri. Ceea ce înseamnă că toată creşterea economică trâmbiţată de statisticile guvernamentale acoperă perfect groapa pierderilor şi că vom avea astfel o stagnare a condiţiilor de viaţă, în cel mai fericit caz.
