Mergi la conţinutul principal

Visul Brăilei de a deveni Capitală Europeană a Culturii se opreşte

Brăila nu a intrat pe lista scurtă a oraşelor care continuă cursa pentru titlul de capitala Europeană a Culturii 2021. Conform unui anunţ făcut în urmă cu câteva minute de Ministerul Culturii, dintre cele 14 oraşe care s-au înscris, au rămas în cursă doar patru: Bucureşti, Timişoara, Baia Mare şi Cluj Napoca. Acestea au convins un juriu internaţional că au cele mai mari şanse de a deveni cu adevărat Capitală a Culturii în Europa, în 2021. Finala în care va fi desemnat oraşul câştigător va avea loc în septembrie 2016.
Reprezentanţii proiectului ambiţios "Brăila - Capitală Europeană a Culturii 2021" au ajuns, marţi, în faţa juriului de la Bucureşti, pentru a convinge că municipiul nostru merită acest titlu. Constantin Teodorescu, reprezentantul grupului de iniţiativă era optimist în privinţa şanselor Brăilei, însă din căte se vede juriul a fost de altă părere.
Pe lângă Brăila, au mai candidat pentru titlul de capitală culturală europeană 13 oraşe din România: Alba iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timişoara, Târgu Mureş.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro