Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Viața este cel mai frumos lucru pe care poți să-l primești

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee. Precizăm că am oprit rubrica doar pe perioada sărbătorilor, dar de acum vom avea în fiecare săptămână câte un text nou, semnat de prof. Daniel Voinea.

 

Viața este cel mai frumos lucru pe care poți să-l primești. Este dovada supremă de Iubire.

Doar viață și atât îi ajunge omului să fie bucurie, lumină și fericire. Să fie ca Dumnezeu („Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt” Psalm, 81,6).

Legarea vieții de proprietăți, plăceri și dorințe nu aduce decât supărări, suferințe și ratarea experienței depline a bucuriei vieții. Cu cât o viață este mai simplă, cu atât este mai plină.

În puțin stă mai mult.

Oare am înțeles Viața? Adică pe Hristos?

 

Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. (Ioan 14:6)




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii