Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Varga: «Guvernul acţionează pompieristic şi obligă gospodăriile să se racordeze la canalizare»

• deputatul PNL Brăila Vasile Varga critică Guvernul şi Ministerul Dezvoltării după episodul cu circulara trimisă către primăriile din ţară privind stadiul racordării gospodăriilor la reţelele de canalizare • acesta susţine că documentul emis prevede că toate gospodăriile trebuie să fie racordate, fără însă să se precizeze elemente de interes pentru cetăţeni şi autorităţi

 

Deputatul PNL Brăila Vasile Varga consideră inadmisibil modul în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi Guvernul PSD au decis să gestioneze problema necesităţii racordării gospodăriilor din ţară la reţelele de canalizare, acolo unde acestea există. Acesta a criticat faptul că a fost emisă, recent, o circulară de la nivelul Ministerului către toate unităţile administrativ teritoriale din România, document care deşi prevede ca toate gospodăriile să fie racordate la reţelele de canalizare, nu precizează însă o serie de elemente de interes, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru autorităţi, precum termene sau nivelul amenzilor care se impun în diferite situaţii etc.

“Guvernanţii acţionează din nou pompieristic, aşa cum ne-au obişnuit în ultimii ani, şi se trezesc pe ultima sută de metri că trebuie să aplice o măsură despre care se ştia de ani de zile. Din întâlnirile pe care le-am avut, am văzut că tot mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi cetăţeni din judeţul Brăila sunt preocupaţi să ştie până la ce dată trebuie să fie întocmită inventarierea gospodăriilor care nu sunt branşate la reţeaua publică de canalizare şi dacă există o dată limită pentru aplicarea sancţiunilor? Vorbim despre sancţiuni, dar nu se ştie cine se face vinovat că programul nu a fost implementat şi cine ar trebui să-i amendeze pe cei care vor refuza să se racordeze, mai ales dacă acest lucru se va face pe banii lor. Sunt de acord că România are nişte acorduri încheiate cu Uniunea Europeană, că trebuie să se conformeze, dar, ca de obicei, totul se face la întâmplare, în ultima clipă, nimic nu este gândit şi analizat temeinic”, a declarat Varga.

Acesta a anunţat că i-a adresat o întrebare vicepremierului Daniel Suciu, în încearcarea de a afla ce riscă autorităţile care nu aplică circulara şi nu vor sancţiona populaţia care nu se conformează, ce riscă autorităţile care nu au extins, până în acest moment, reţeaua publică de apă/canal în toate localităţile cu peste 2.000 de locuitori, aşa cum s-a obligat statul român în faţa Uniunii Europene şi ce penalităţi va plăti România către Uniunea Europeană pentru că nu a respectat această prevedere. Deputatul Vasile Varga susţine că vrea să mai ştie şi câte gospodării din judeţul Brăila se află în situaţia de a nu fi racordate la canalizare, care sunt autorităţile care trebuie să ia măsuri pentru extinderea reţelei publice de canalizare şi cum vor fi gestionate situaţiile în care costul branşării va fi de 5-6 ori mai mare decât venitul lunar al unei familii, mai ales în mediul rural, unde distanţele între reţeaua publică de canalizare şi gospodăriile localnicilor este foarte mare.

Precizăm că în presa centrală au apărut săptămâna trecută informaţii privind această circulară emisă de MDRAP, cu precizarea că în baza acelui document,

primarii trebuie să întocmească o listă cu toate persoanele fizice şi juridice care au acces la sistemul de canalizare, dar încă nu s-au branşat la acesta. Lista urmând a fi centralizată pusă la dispoziţia Gărzii de Mediu, care să aplice amenzi celor care, în termen de trei luni de la un prim avertisment, nu ar rezolva problema. Ulterior, Ministerul Dezvoltării a emis un comunicat de presă în care a afirmat printre altele că acea circulară a fost transmisă cu titlu informativ către UAT-uri, dar şi pentru a lămuri cu exactitate situaţia gospodăriilor racordate sau nu la reţelele de canalizare. De asemenea, pentru a se evita eventuale penalităţi  financiare din partea Uniunii Europene.




Categorie articol: 

Comentarii