Mergi la conţinutul principal

UPDATE 17.30. A fost lichidat incendiul din Insula Mare. Pagube uriaşe pentru Ferma Edera

UPDATE 17.30. Incendiul a fost lichidat. Acum se evaluează pagubele materiale, "uriaşe" din punctul de vedere al pompierilor.

Incendiul este în aer liber. Trei autospeciale de pompieri şi mai multe utilaje intervin la faţa locului. „Se intervine pe acea platformă betonată a fermei Edera, acum pentru îndepărtarea baloţilor, fiindcă arde mocnit. Iniţial a ars cu flacără. Excludem varianta unei mâini criminale sau a unei ţigări aruncate aiurea fiindcă plouă torenţial. Cel mai probabil e autoaprindere", ne-a declarat col. Ştefan Stoian, purtător de cuvânt ISU Dunărea Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro