Mergi la conţinutul principal

Unii nu dau doi bani pe amenzi! Continuă să sfideze legea!

• unii operatori economici din Brăila care au stații GPL sau afaceri în domenii conexe, continuă să încalce legea deși au mai fost amendați și avertizați din cauza neregulilor

 

Controalele la stațiile GPL care funcționează pe raza județului Brăila încă scot la iveală multe și mari nereguli, iar unii patroni continuă să încalce legea cu bună știință. Cele mai recente acțiuni de verificare în acest sens care au avut loc, la Brăila, în perioada 25.09 - 01.10.2023 (inclusiv) s-au încheiat cu amenzi de 167.000 de lei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Prefectura Brăila au fost efectuate, în total, 16 controale și au fost dispuse 19 măsuri în urma deficiențelor și neregulilor constatate, din care 8 măsuri de remediere. Pe lângă acestea, echipele care au mers în control au aplicat și 6 amenzi, după cum urmează: Comisariatul Județean Brăila al Gărzii Naționale de Mediu – 3 amenzi în cuantum de 110.000 lei pentru lipsa autorizației de mediu și nerespectarea prevederilor autorizației de mediu și 3 amenzi, în cuantum de 57.500 de lei, aplicate de ISU Dunărea Brăila pentru continuarea activității fără autorizație de securitate la incendiu, nerespectarea distanței de siguranță față de SKID-ul GPL și depozitarea necorespunzătoare a unor materiale combustibile.

Amintim că la Brăila, controalele au început la sfârșitul lunii august, iar nereguli au fost descoperite încă din prima zi. În urma problemelor constatate, oamenii legii au dispus chiar și retragerea autorizațiilor și suspendarea activității de comercializare carburanți pentru mai mulți operatori economici.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro