Mergi la conţinutul principal

Trupa byron va susţine un concert «electrizant» în Bucureşti

• evenimentul va avea loc pe 11 mai, la ora 22:30, pe scena Hard Rock Cafe din capitală • trupa byron are peste 10 ani de activitate şi s-a remarcat prin numărul mare de concerte şi o serie de proiecte interesante

 

Trupa byron va susţine un concert extraordinar, vineri, 11 mai, la ora 22:30 pe scena Hard Rock Cafe din Bucureşti. Locaţia este situată în parcul Herăstrău - Şoseaua Kiseleff, nr. 32. iar show-ul se anunţă a fi unul de zile mari. În cei peste 10 ani de activitate, membrii trupei s-au remarcat printr-o serie de proiecte inedite dar şi o bogată activitate concertistică. Grupul a lansat patru albume, a scos pe piaţă DVD-ul unplugged, DVD-ul de la Salina Turda, a organizat concursul byron - Rock Your High School, musical-ul Nevestele Vesele din Windsor.  În 2016, byron a pornit şi într-un turneu în toată ţara pentru a aniversa cei 10 ani pe scenă. De altfel, după cum se arată într-un comunicat emis de organizatori: “byron a susţinut şi în 2013 turneul naţional intitulat sugestiv «30 de secunde de turneu», onorând moştenirea bilingvă a celui mai recent album de studio, «30 Seconds of Fame/30 de secunde de faimă». Pe lângă acest album, cu piese proprii şi texte traduse de 6fingers şi Dan Byron, trupa a lansat în 2011 şi albumul «Perfect» şi să nu uităm de «Rămâi cu mine», colaborarea trupei cu serialul cu acelaşi nume de pe HBO”.

În prezent, trupa byron înseamnă: Dan Byron (voce, chitară, flaut), 6fingers (voce, clape, chitară), Laszlo Demeter (chitară bass) şi Dan Georgescu (tobe).

 

Biletele pot fi achiziţionate şi online

Cei interesaţi de concertul byron din 11 mai, trebuie să ştie că biletele sunt pe mai multe categorii şi au preţuri diferite. Mai exact, VIP - 59 de lei (cu loc la masă în faţa scenei - doar 80 de locuri); Acces General - 39 de lei (cu loc la masă în sală); Fără loc - 39 de lei.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro şi în reţeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Agenţiile Perfect Tour, Magazinele Uman şi pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara.

Online pe www.iabilet.ro, se poate plăti cu cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârşitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în ţară. Hard Rock Cafe dispune şi de câteva sute de locuri de parcare.

Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro