Mergi la conţinutul principal

Trotuare refăcute cu întârziere, pe Aleea Cocorilor

• locatarii blocurilor din zonă reclamă faptul că, săptămâna trecută, o echipă de muncitori a decopertat trotuarele, apoi a dispărut de la fața locului, fără a începe lucrările de refacere • reprezentanții Primăriei dau asigurări că șantierul nu e abandonat, doar că echipele de lucru ale firmei Micatis lucrează concomitent pe mai multe străzi din zonă

 

Locatarii blocurilor situate pe Aleea Cocorilor, în cartierul Viziru, se tem că vor rămâne cu strada ”răscolită” pe termen nelimitat, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, o echipă de muncitori a scos vechile borduri și a făcut decopertări de-a lungul trotuarelor. ”Au venit, au săpat aceste șanțuri și au plecat... Azi (luni, 3 iulie - n.n.) n-a mai făcut nimeni nimic. Ne-au lăsat așa, cu trotuarele răscolite, încât nici nu mai putem merge normal, ca pietoni, nici nu mai avem unde să parcăm mașinile... N-ar fi fost normal ca, după ce au spart și săpat, să înceapă imediat să refacă trotuarul, să pună borduri noi și ce mai vor ei să facă, ce mai au în proiect?! Cât o să mai avem de suportat situația asta? Parcă e o lucrare făcută împotriva cetățenilor, nu pentru cetățeni...”, ne-a spus o locatară a unui bloc din zonă, care ne-a contactat la redacție pentru a reclama situația respectivă.

Ieri, marți, 4 iulie, un reporter al cotidianului nostru a ajuns în zonă și a observat săpăturile reclamate de cititoarea în cauză. Lucrările nu păreau, însă, a fi abandonate, o echipă de muncitori aflându-se în zonă (ce-i drept, în pauza de masă, atunci când a ajuns reporterul nostru).

Reprezentanții Primăriei ne-au informat că lucrările începute în zonă sunt executate de firma ”Micatis” SRL, în cadrul contractului multianual de reparații și întreținere a străzilor din municipiu. ”Lucrările se derulează concomitent pe mai multe străzi din zonă și probabil echipele de lucru se mută de pe o stradă pe alta, dar asta nu înseamnă că șantierul este abandonat”, a dat asigurări Marius Termegan, directorul Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro