Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Trimisi in judecata pentru ca au pradat doua firme

Inca doi infractori arhicunoscuti au fost dati pe mina instantei de judecata. Recidivistul Iulian Stelica J. 21 de ani, individ arestat preventiv, si minorul Marian Albert A., de 16 ani, personaj care a mai savirsit abateri de la regulile de convietuire sociala, vor fi judecati pentru furt calificat in paguba unei societati comerciale si a unui AF. Prejudiciul cauzat depaseste 1.400 RON.Primul furt a fost semnalat la cafe-barul apartinind SC "Germaneasca Com" SRL. De unul singur, in noaptea de 31 august/1 septembrie 2005, Iulian J. a patruns prin efractie in incinta localului si a sustras suma de 200 RON, bauturi alcoolice si mai multe CD-uri cu muzica. Anchetatorii l-au depistat pe hot dupa amprentele gasite la locul faptei. In noaptea de 11/12 octombrie 2005, Iulian J. a pradat magazinul de produse textile apartinind AF "Pirpiliu" Braila, de acesta data impreuna cu minorul Marian Albert A. Prejudiciul reclamat de AF "Pirpiliu" a fost 890 RON, ramas nerecuperat, precizeaza surse din cadrul Parchetului de pe linga Judecatoria Braila. Ca si prima data, infractorii au fost depistati dupa amprentele lasate pe cioburile de geam de la magazin.




Categorie articol: 

Comentarii