Mergi la conţinutul principal

Trei persoane au dat iama în supermarket

În zilele de vineri şi sâmbătă, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat de agenţii de pază de la un supermarket din Brăila despre faptul că trei persoane au sustras bunuri din unitate. La faţa locului, poliţiştii i-au identificat pe cei în cauză, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Bucureşti, şi două femei, cu vârste de 65 şi 53 de ani, ambele din municipiul Brăila.
Aceştia au trecut de casele de marcat ale unităţii fără să achite contravaloarea unor bunuri (produse alimentare, cablu USB, odorizant cameră). "Prejudiciul total este în valoare de circa 40 de lei şi a fost recuperat, iar pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare penale pentru infracţiunea de furt", a precizat agent şef adj. Camelia Bucur din cadrul IPJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro