Mergi la conţinutul principal

Trebuie să fii idiot să ai încredere în Chiriac atunci când îndeamnă la delaţiune

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, Francisk Chiriac, i-a îndemnat pe cei care nu primesc echipament de protecţie în spitale împotriva coronavirusului să îi spună lui personal, că o să se ridice el din pat şi o să ia măsuri împotriva celor vinovaţi.

Până aici, toate bune şi frumoase. Aşa este, cetăţenii, fie că sunt medici sau nu, trebuie să aibă spirit civic şi să reclame orice nedreptate. Să spună că nu au primit măşti, să nu tacă pentru că în acest mod îi vor încuraja pe cei care îi nedreptăţesc şi nu îşi fac datoria pentru care sunt plătiţi.

Dar, să nu uităm că aici personajul principal este Francisk Chiriac. Un tip care nu inspiră încredere, care a ajuns în funcţii graţie susţinerii politice, nu datorită competenţei.

Cum să pârăşti pe cineva din sistemul sanitar la Chiriac, când el însuşi reprezintă sistemul şi în 4 ani de mandat a demonstrat că nu se poate lua la trântă cu Balaurul din Sănătate?

O fi Chiriac plin de bune intenţii (la nivel declarativ, evident), dar realitatea îl contrazice flagrant. Sistemul sanitar brăilean condus de Chiriac, din 2016 încoace, de când este preşedinte al CJ Brăila, a pocnit şi crăpat de zeci de ori. Iar dacă nu mă credeţi, consultaţi arhiva ziarelor locale sau mai bineîntrebaţi-i pe brăilenii care au ajuns la spitalele din Brăila. Ia verificaţi, au avut succes deciziile luate de marele boss de spitale Francisk Chiriac?

Păi, şi dacă individul ăsta nu inspiră deloc încredere, cum să te duci să îi spui treburi din interior? Ai tu garanţia că nu se va întoarce totul împotriva ta şi că Chiriac chiar va îndrepta lucrurile?

Experienţa ne-a demonstrat că sistemul merge înainte şi că îi striveşte pe cei care i se împotrivesc. Da, se pot face revoluţii în sistem (oricare ar fi acesta), dar nu cu alde Chiriac. (Papa Francisk CHIRIAC)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro