Mergi la conţinutul principal

Thirty Seconds To Mars concertează în România

Trupa americană Thirty Seconds To Mars va susţine un concert incendiar pe 5 iulie, la Romexpo, în Bucureşti. Potrivit Metalhead.ro, grupul trebuia să concerteze iniţial pe 4 iulie, însă din motive logistice a fost programat cu o zi mai târziu, într-o sâmbătă. Chiar şi aşa, biletele cumpărate înainte de reprogramare rămân valabile şi nu necesită o schimbare, anunţă organizatorii. "Sperăm că această schimbare de dată nu va cauza inconveniente celor care au cumpărat deja bilete, deoarece considerăm ziua de sâmbătă una mult mai accesibilă publicului din toata ţara. Credem că această schimbare va fi în beneficiul fanilor, dar şi al iubitorilor de muzică live, care vor avea oportunitatea de a se bucura de un eveniment unic în România", au declarat promoterii concertului, D&D East Entertainment şi East European Production.

Interesant de menţionat este că Thirty Seconds to Mars va poposi pentru prima dată în România cu ocazia acestui concert. Conform declaraţiei lui Jared Leto, vocalul şi chitaristul trupei, "Europa a devenit a doua casă pentru Thirty Seconds To Mars şi suntem extrem de încântaţi de reîntoarcerea pe bătrânul continent".
Pe 5 iulie, la Bucureşti, americanii îşi vor promova ultimul album, "LOVE LUST FAITH & DREAMS", promiţând publicului un eveniment de neuitat. Biletele sunt în continuare disponibile prin reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro