Mergi la conţinutul principal

Tată şi fiu, expoziţie dedicată sărbătorii “Brăila 650”

este vorba despre Cristian Radu – grafică şi Ion Radu – pictură • vernisajul expoziţiei va avea loc sâmbătă, 5 mai, la Galeriile de Artă Brăila

 

Sâmbătă, 5 mai 2018, de la ora 12.00, la Galeriile de Artă Brăila va avea loc vernisajul expoziţiei Cristian Radu – grafică şi Ion Radu – pictură, manifestarea fiind  organizată de Filiala Brăila a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

După expo “Tandem” de la Galaţi, cei doi artişti, tată şi fiu, continuă ideea “Brăila şi apa”, punând această expoziţie sub semnul împlinirii a 650 de ani de fiinţă a Brăilei, semn sub care se desfăşoară, de altfel, în acest an, acţiunile Filialei Brăila a U.A.P.România.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro