Mergi la conţinutul principal

Tânăr din Tufeşti, depistat conducând fără permis

În ziua de vineri, 26 decembrie 2014, la ora 11:40, poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Tufeşti au oprit în trafic, la intersecţia străzii Eroilor cu DJ 212, autoturismul condus de localnicul Năstase V., în vârstă de 29 de ani.
Poliţiştii au efectuat verificări şi au stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi că asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) era expirată din data de 17 septembrie 2014.
Aşa stând lucrurile, conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal pentru "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere" şi i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională, deoarece avea expirată poliţa de asigurare obligatorie.
Oamenii legii i-au reţinut totodată, suspectului, certificatul de înmatriculare al maşinii şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare. Cercetările continuă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro