Mergi la conţinutul principal

Sute de controale la amenajările piscicole şi comercianţii de peşte

Sute de societăţi care se ocupă cu vânzarea, depozitarea sau transportul peştelui şi produselor din peşte au fost în vizorul poliţiştilor anul trecut, în cadrul acţiunii "Stop braconajului 2014". Poliţiştii brăileni au efectuat 583 de acţiuni şi controale, 78 fiind în cadrul amenajărilor piscicole. Amenzile aplicate au depăşit 200.000 de lei, poliţiştii constatând şi aproape 300 de infracţiuni.
Pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, poliţiştii au acţionat în municipiu şi judeţ, în parteneriat cu Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Brăila, Poliţia de Frontieră Brăila, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila, Garda Naţională de Mediu-Comisariatul Judeţean Brăila, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, Direcţia Sanitar Veterinară şi Administraţia Parcului Natural "Balta Mică a Brăilei".
"În perioada amintită, forţele participante au efectuat 583 de acţiuni şi controale de verificare a provenienţei, prelucrării, depozitării, valorificării peştelui, precum şi a legalităţii transporturilor de peşte/produse din peşte. Dintre cele 486 de acţiuni şi controale care au fost efectuate în apele teritoriale, 78 au fost în cadrul amenajărilor piscicole. Au fost constatate 289 de infracţiuni, dintre care 283 la regimul piscicol şi 6 alte infracţiuni", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În timpul controalelor, au mai fost constatate 343 de contravenţii, pentru care s-au dat amenzi de peste 200.000 de lei. Au fost confiscate bunuri în valoare totală de peste 60.000 de lei, constând în 2.014 kg de peşte, 71 de plase de pescuit din fir textil, 266 de plase de pescuit tip monofilament, 46 de setci, 31 de prostovoale, 11 dispozitive electrice pentru pescuit. Poliţiştii au confiscat şi 16 ambarcaţiuni şi 10 motoare pentru ambarcaţiuni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro