Mergi la conţinutul principal

A strivit cu maşina un om de l-a omorât, dar a scăpat cu “suspendare”

• Dănuţ Iulian Bianu, 20 de ani, din Tătaru, comuna Dudeşti, va presta 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, după ce l-a lovit cu maşina pe un consătean care căzuse pe carosabil • şoferul nu a dus victima la spital, cu toate că era în viaţă, nu a anunţat poliţia şi a modificat locul faptei • rănitul a decedat a treia zi din pricina fracturilor suferite în accident • societatea de asigurare va plăti familiei îndoliate 45.000 lei, cu titlu de daune morale şi civile

 

Trimis în judecată sub control judiciar şi anchetat de procurorul criminalist Mircea Ciutac, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Dănuţ Iulian Bianu, 20 de ani, din satul Tătaru, comuna Dudeşti, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Iniţial, Judecătoria Făurei îl condamnase pe Bianu (în noiembrie 2016) la 3 ani de închisoare, însă inculpatul, dar şi rudele celui dispărut au declarat apel. Zilele acestea, Curtea de Apel Galaţi i-a redus lui Bianu pedeapsa de la 3 ani la 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, acesta urmând să presteze 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Dudeşti.

Nu în ultimul rând, prin aceeaşi sentinţă penală, Societatea de Asigurare-Reasigurare a fost obligată să plătească familiei celui decedat 40.000 de lei daune morale şi 5.000 lei daune materiale. În plus, judecătorii i-au interzis inculpatului să mai conducă autovehicule timp de doi ani. 

În ianuarie 2016, la o zi după ce redobândise dreptul de a conduce (poliţia îi suspendase permisul de conducere) Dănuţ Iulian Bianu l-a accidentat grav pe un consătean care, în stare de ebrietate, a alunecat şi a căzut pe carosabilul acoperit cu zăpadă. Culmea, în loc să ducă rănitul la spital, şoferul l-a ridicat şi l-a dus acasă, gândindu-se că va scăpa de dosar penal. Victima a decedat a treia zi din pricina fracturilor căpătate în accident. Bianu s-a prezentat la poliţie abia când fapta sa devenise de notorietate printre consăteni şi numai la îndemnul tatăi său.

 

Victima i-a spus şoferului că vrea să meargă acasă   

Posesor al permisului de conducere din anul 2013, Bianu a ajuns pieton în decembrie 2015, când poliţia i-a suspendat dreptul de a conduce până la data de 19 ianuarie 2016.

În seara zilei de 20 ianuarie 2016, precizeză procurorul de caz, tânărul de 20 de ani se afla la volanul Daciei Logan şi circula pe raza localităţii de domiciliu, Tătaru. Pe bancheta din dreapta se afla Ana Maria P. În jurul orei 22:00 - 22:30, Dănuţ Iulian Bianu se afla pe strada Stroe Ivaşcu, rulând dinspre strada Brăilei către strada Crinilor. Carosabilul era acoperit cu zăpadă nivelată mecanic, iar în dreptul terenului viran situat între magazinul din localitate şi imobilul de la numărul 76 era o movilă de zăpadă care, luminată din lateral, proiecta o zonă cu umbră

“Când a ajuns în imediata apropiere a grămezii de zăpadă, inculpatul a observat-o pe victima Bounegru Ion care s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, cu faţa către autoturism. A frânat brusc şi a iniţiat o manevră de virare către stânga, însă victima a fost călcată/comprimată între roata din dreapta faţă şi/sau părţile metalice din partea dreaptă faţă a autoturismului şi carosabil. Martora aflată în autoturism, care a perceput impactul dar nu a văzut victima, l-a întrebat pe inculpat ce s-a întâmplat, iar acesta i-a răspuns: «E om!»“, precizează procurorul de caz

Inculpatul a oprit maşina şi i-a cerut fetei speriate să plece acasă. Victima era întinsă pe spate, în faţa maşinii. Culmea, în loc să sune la 112 ca să anunţe ce s-a întâmplat, şoferul a întors maşina şi a parcat-o în partea opusă a străzii, ceva mai în spate faţă de locul faptei (în dreptul imobilului de la numărul 61). După aceea, a mers al paznicul magazinului din vecinătate şi i-a spus că a găsit un bărbat căzut pe stradă. Au mers amândoi la locul unde era căzut rănitul, iar când paznicul l-a întrebat ce-a păţit, acesta a spus că “a căzut şi vrea să meargă acasă”.

 

Bianu a declarat că a văzut victima când era prea târziu    

În continuare, autorul accidentului şi paznicul au sprijinit victima şi au dus-o acasă (locuia pe aceeaşi stradă, la numărul 110!).

Bărbatul strivit de maşina lui Bianu a fost găsit mort în pat, de către mama sa, în ziua de 23 ianuarie 2016. Potrivit medicilor legişti, victima de la Tătaru “a suferit un şoc hemoragic şi traumatic, consecutiv unui politraumatism cu multiple fracturi (coastele 3,4,5 şi 12 pe partea dreaptă, fractură completă cu deplasare a ramului pubian stâng, disjuncţie sacro-iliacă dreaptă, fractură stelată, pe zonă mare, de 10/7 cm, a lamei osului iliac drept etc) şi hematom masiv, cu volum de 2 litri de sânge la nivelul vezicii urinare”, iar leziunile au fost produse “prin compresiune între două planuri dure”.

Pe 22 ianuarie 2016, Dănuţ Iulian Bianu i-a spus unei consătence că “a dat de belea”, iar după această dată implicarea sa în accident a devenit de notorietate în satul Tătaru. Până la urmă, îndemnat de tatăl său, tânărul s-a prezentat de bunăvoie la poliţie. Procurorul de caz precizează: “Audiat fiind, inculpatul a declarat că victima a fost mascată de umbra proiectată de grămada de zăpadă şi că a văzut victima atunci când aceasta a căzut pe şosea în faţa autoturismului, foarte aproape. (...) Participanţii la trafic trebuie să aibe un compartament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice sau private”.

Potrivit anchetatorilor, conduita preventivă trebuia să-i impună inculpatului adoptarea unei viteze mult inferioare celei maxim admise pe acel sector de drum, dat fiind faptul că era noapte şi carosabilul era acoperit cu zăpadă. În plus, existau zone lipsite de vizibilitate, nu erau trotuare, iar şoferul nu avea prea multă experienţă în condus, la cei 20 de ani ai săi. 

Potrivit acuzării, victima se deplasa pe singura parte practicabilă a străzii, existând riscul de a cădea în orice moment. Nu în ultimul rând, după producerea accidentului, şoferul avea obligaţia să anunţe poliţia, să nu modifice şi să nu şteargă urmele, să nu părăsească locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, să nu schimbe poziţia maşinii şi să apeleze numărul pentru urgenţe 112.

Bianu a făcut contrarul: a parcat maşina pe sensul opus, a modificat locul faptei, nu a sunat la 112 şi a ascuns faptul că l-a accidentat pe bietul consătean.  

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro