Start la judecată. Septuagenara acuzată că şi-a ucis fratele nu scapă nici de proces, nici de arest | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Start la judecată. Septuagenara acuzată că şi-a ucis fratele nu scapă nici de proces, nici de arest

* după ce procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatei M.D. de 73 de ani, pentru infracţiunea de omor în condiţii de violenţă în familie, acuzata a invocat unele excepţii în cauză * recent, judecătorii au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul de trimitere în judecată a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală * s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata M. D., faţă de aceasta fiind prelungită măsura arestului preventiv

 

 

 

Septuagenara acuzată că şi-a ucis fratele prin strangulare nu a reuşit să scape de judecată, măsurile şi excepţiile invocate în cauză fiind respinse de instanţă. Magistraţii Tribunalului Brăila au prelungit măsura arestului preventiv faţă de inculpata M.D., termenul de judecată în acest dosar fiind stabilit pentru această lună. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatei de 73 de ani pentru comiterea infracţiunii de omor în condiţii de violenţă în familie, însă aceasta a invocat unele excepţii în cauză şi a sperat că scapă de judecată.

Recent, judecătorii Tribunalului Brăila au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 20 iulie 2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. „Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata M. D., pentru săvârşirea infracţiunii de omor în condiţiile infracţiunii de violenţă în familie. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, a fost soluţia magistraţilor. În cauză nu a fost formulată contestaţia împotriva soluţiei primei instanţe, astfel că s-a stabilit primul termen de judecată în dosar, însă după o amânare, s-a stabilit că procesul se va relua în luna ianuarie 2021, după cum se arată pe site-ul instanţei.

La şedinţa din data de 8 decembrie, judecătorii au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpata M. D. şi au menţinut în continuare această măsură preventivă faţă de inculpată.

Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatei de 73 de ani, din municipiul Brăila, acuzată că şi-a ucis fratele prin strangulare, în apartamentul din cartier Obor în care locuiau împreună. La jumătatea lunii februarie a anului trecut, un bărbat a anunţat că şi-a găsit fratele de 70 de ani mort în locuinţă, iar poliţiştii şi procurorii au reţinut-o pe sora celui decedat care era suspectă de infracţiunea de omor. Numai că instanţa nu a dispus arestarea acesteia, ea fiind cercetată sub control judiciar. La scurt timp însă, măsura a fost înlocuită cu arest preventiv, femeia acuzată de omor fiind şi acum în spatele gratiilor.

După cum se arată în rechizitoriul procurorului de caz, la data de 18 februarie 2020, fratele suspectei a fost găsit decedat ca urmare a unei acţiuni de sufocare - strangulare a gâtului, rezultând din investigaţii suspiciunea rezonabilă că sora sa ar fi autoarea faptei. Potrivit anchetatorilor, la data de 18 februarie 2020, după ora 21.00, inculpata M.D. a agresat fizic victima - fratele său, în vârstă de 70 de ani, respectiv l-a sufocat prin strangulare cu un laţ moale (posibil cearşaf sau alt material textil, cum ar fi prosop, cămaşă, eşarfă). A rezultat decesul victimei.

Din cercetările efectuate de poliţişti, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, a rezultat că victima şi inculpata locuiau de 16 ani împreună, femeia fiind nemulţumită de faptul că nu putea să scape de fratele său, respectiv să îl facă să plece din imobil. La data de 18 februarie 2020, arată anchetatorii, inculpata M.G. şi-a anunţat câţiva vecini despre faptul că fratele său este dezbrăcat în locuinţă şi vorbeşte incoerent, astfel că a fost anunţat SMURD-ul, iar personalul medical a sosit în scurt timp şi a constatat că bărbatul era conştient şi respira normal. Pacientul a refuzat să fie dus la spital pentru mai multe investigaţii.

Potrivit procurorului, coroborând datele din dosar, s-a concluzionat că acţiunea de sugrumare a victimei a avut loc după plecarea echipajului SMURD. Inculpata a declarat că fratele era o povară pentru ea, ba chiar le-ar fi cerut celorlalţi fraţi să îl ia din casa ei. Potrivit procurorului, inculpata a încercat să inducă în eroare organele judiciare, spunând că în data de 19 februarie 2020, fratele ar fi fost încă în viaţă, ba chiar a fost vizitat de un alt frate, ceea ce nu s-a confirmat. Pe parcursul cercetărilor, inculpata a negat concluziile actului medico-legal şi a afirmat în mod repetat că acesta s-a sugrumat singur.

Instanţa va decide pedeapsa pe care o merită septuagenara.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro