Mergi la conţinutul principal

Start la campania de vaccinare antigripală


Direcţia de Sănătate Publică Brăila a finalizat, în urmă cu peste o săptămână, procedura de achiziţie publică pentru vaccinul antigripal, câştigător al licitaţiei fiind Institutul Cantacuzino din Bucureşti, care a programat judeţul Brăila pe 3 noiembrie pentru ridicarea dozelor achiziţionate. Potrivit directorului executiv al DSP Brăila, dr. Gabriel Ciochină, campania de vaccinare demarează de astăzi, prin distribuirea dozelor către medicii de familie, după care va începe imunizarea propriu-zisă a populaţiei. Banii alocaţi judeţului nostru de Ministerul Sănătăţii, respectiv 70.500 lei, acoperă doar cantitatea de 6.400 de doze, însă după ce va demara licitaţia la nivel central, Brăilei îi vor fi repartizate alte câteva mii de doze. Spre deosebire de anii trecuţi, când MS distribuia vaccinul antigripal în teritoriu, anul acesta responsabilitatea achiziţionării a revenit factorilor locali. Din statisticile DSP Brăila, în anii trecuţi s-au vaccinat în medie circa 25.000 de persoane, deşi categoriile cu risc includ peste 80.000 de cetăţeni.
Campania de vaccinare se derulează în două etape. În prima etapă, direcţiile de sănătate publică au achiziţionat 256.281 de doze de vaccin gripal, cu care imunizează persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, cu prioritate pe cele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
Alte aproximativ 730.000 de doze de vaccin gripal vor fi achiziţionate de Ministerul Sănătăţii, prin licitaţie publică, urmând ca acestea să fie distribuite în teritoriu după 15 noiembrie, pentru continuarea campaniei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro