Mergi la conţinutul principal

SPORT: Suporteri dinamovişti amendaţi şi cercetaţi penal în urma incidentelor la meciul Dinamo - U Cluj

Mai mulţi suporteri dinamovişti au fost amendaţi, iar pentru unii au fost întocmite acte pentru cercetare penală, în urma incidentelor înregistrate miercuri seară, înainte de începerea meciului dintre Dinamo şi Universitatea Cluj, patru persoane fiind transportate la spital în urma conflictului.

Înainte de începerea partidei dintre echipele FC Dinamo Bucureşti - F.C. Universitatea Cluj, din cadrul Ligii I, în peluza „Cătălin Hâldan" a Stadionului Dinamo s-a produs o altercaţie între două grupuri de suporterii ai echipei Dinamo, iar jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului şi au despărţit cele două grupuri.

Câteva zeci suporteri s-au luat la bătaie şi au rupt scaune şi au aruncat cu ele. După separarea celor două grupuri, aproximativ 70 suporteri au fost evacuaţi, fiind duşi în spatele peluzei, unde au fost verificaţi şi legitimaţi.

Patru suporteri, care aveau multiple leziuni, s-au prezentat la ambulanţa din zona peluzei, iar ulterior au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pentru investigaţii medicale de urgenţă.

Potrivit Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, în urma analizării imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere video al stadionului, au fost identificaţi mai mulţi suporteri. Pentru nouă dintre ei s-a propus începerea urmăririi penale pentru participarea la încăierare în incinta arenei sportive şi li s-a interzis accesul la competiţii sau jocuri sportive pe o perioadă de un an, iar o altă persoană va fi urmărită penal pentru nerespectarea interdicţiei accesului la competiţiile sau jocurile sportive şi împotriva sa a fost luată măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de un an.

De asemenea, în urma incidentelor de miercuri seară au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale în cuantum de 2.580 de lei. O sancţiune a fost aplicată pentru încercarea de pătrundere în incinta arenei sportive fără documente de acces, o altă persoană a fost sancţionată pentru aruncarea asupra celorlalţi spectatori cu obiecte şi a primit şi interdicţie de a asista la competiţiile şi jocurile sportive pe o perioadă de un an, iar alte patru persoane au fost sancţionate pentru participarea efectivă la scandal în incinta arenei sportive, primond şi sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive pe o perioadă de un an.

Verificările pentru identificarea şi sancţionarea celorlalţi suporteri care au participat la încăierare continuă.

Peste 200 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei au asigurat măsurile de ordine publică pe timpul partidei. Dinamo a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu Universitatea Cluj, în etapa a XXIX-a a Ligii I.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro