Sfântul Nifon s-a născut în ținutul Peloponez din sudul Greciei, în perioada 1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. Mai apoi, a fost tuns în cinul monahal de vestitul pustnic Antonie și a primit numele de Nifon.
În anul 1483, Nifon a fost chemat la slujirea arhierească, fiind urcat în scaunul de Mitropolit al Tesalonicului. După numai trei ani, a ajuns patriarh al Constantinopolului în locul lui Simeon, care trecuse la cele veșnice.
În anul 1488, sultanul Baiazid al II-lea l-a îndepărtat pe patriarh din scaun. Acesta a ajuns la Mănăstirea Sfântului Ioan Prodromul (Botezătorul), pe insula din fața orașului Sozopolis (în Bulgaria de astăzi). Acolo, a ridicat un schit și a petrecut până în anul 1496, când a fost chemat din nou în fruntea Patriarhiei Ecumenice. După doi ani, a fost din nou exilat de turci, în Adrianopol. Acolo, l-a cunoscut pe domnitorul Radu cel Mare al Țării Românești (1495-1508). Radu cel Mare avea să-l aducă în anul 1504 în Țara Românească, pentru a reorganiza Biserica. Din păcate, o relație nelegiuită de la Curtea Domnească a lui Radu cel Mare, între sora acestuia și un boier moldovean căsătorit, a făcut ca Sfântul Nifon să se retragă, dezamăgit, la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, apoi la Mănăstirea Dionisiu, unde a trecut la cele veșnice, pe 11 august 1508.
Ajuns domn, Neagoe Basarab a adus moaștele Sfântului Nifon în Țara Românească, pentru a șterge greșeala domnitorului Radu. Gavriil Protul consemnează în lucrarea sa despre viața Sfântului Nifon: “Au dus, apoi, sicriul și l-au pus deasupra mormântului lui Radu Vodă, rugându-se toată noaptea, împreună cu Neagoe Vodă, sfinției sale pentru iertarea păcatului lui Radu Vodă, care fără dreptate a lepădat pre sfântul de la sine și l-a gonit din țară. Și - mare minune! - spre sfârșitul utreniei, vrând Dumnezeu să arate aievea iertarea păcatului lui Radu Vodă și al altora care făcuseră nevoie și scârbă sfântului, a văzut singur Neagoe Vodă descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: s-au rupt scoabele cele de fier și acoperământul mormântului lui Radu Vodă și degrabă s-au desfăcut marmurile, iar dinlăuntrul s-a ivit trupul lui Radu groaznic și întunecat, plin de puroi și de putoare. S-a deschis și sicriul Sfântului Nifon și a izvorât de la sfântul izvor de apă care a spălat trupul lui Radu Vodă, arătându-l luminat. Apoi toate încuietorile și pietrele singure s-au închis și s-au arătat lui Neagoe și a făcut mare mulțumire”.
Domnitorul a poruncit ca moaștele Sfântului Nifon să fie așezate într-un sicriu de argint ferecat cu aur și pietre prețioase și înapoiate Mănăstirii Dionisiu. În semn de multumire, monahii mănăstirii i-au dăruit lui Neagoe Basarab capul și mâna dreaptă a Sfântului Nifon, care au fost depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș. În anul 1949, moaștele au fost mutate la biserica “Sf. Dumitru” - Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se află și astăzi.
Nifon este primul sfânt canonizat pe pământ românesc. El a alcătuit Rugăciunea de dezlegare care se citește de fiecare dată la slujba înmormântării.
